---

EDIT IMPORTANT

Alex Gabriel (Alexandru Marcu), este acuzat că a abuzat sexual fete între 10 și 19 ani conform anchetei jurnalistice făcute de ziarul Libertatea:

• INVESTIGAȚIE. Cunoscut activist vegan din București, acuzat că a abuzat sexual fete între 10 și 19 ani. Dezvăluirile a șase victime: „Criteriile lui: să fie virgine, tinere, inocente”;
• INVESTIGAȚIE. Jocuri, hrană și atenție. Metodele prin care activistul le ademenea pe fetele care îl acuză de abuz sexual. „Era un fel de miniorgie. Aveam 13 ani”;

Am ales să șterg conținutul audio și să păstrez conținutul text pentru a atrage atenția asupra anchetei.

---

Alex este unul dintre acei vegetarieni de prea mulți ani să își mai aducă aminte. Următorul pas spre veganism a fost inevitabil.

Pentru el a fost mai greu în primele zile de activism vegan dar asta nu l-a împiedicat să inițieze Marşul Oficial Pentru Drepturile Animalelor.

Acum, Alex, este în proces de a veganiza toate rețetele prin restaurantul vegan LevelUp din București.

Despre toate acestea doar în episodul 8 din sezonul 2 de podcast vegan De la Vegan la Vegan.

Menționate în podcast

• Etică și Viitor;
• LevelUp.

Contactează-l pe Alex

• facebook.

Transcriere episod

Acest episod a fost transcris de Dominic Ilie.

Alex Gabriel: Real am făcut pentru ca veganii să aducă acolo neveganii. Asta a fost ideea noastră. Să fie ca o formă de activism permanentă.

Intro: De la Vegan la Vegan, cu Valentin Arhanghel. Primul podcast vegan din România cu vegani pentru vegani, dar mai ales pentru cei interesați de un stil de viață vegan. Acest podcast este un proiect valvegan.ro. Subiectele abordate în acest episod nu sunt sfaturi legale sau medicale și rămân la nivel de conversație între prieteni.

Valentin Arhanghel: Bine ai revenit la podcastul De la Vegan la Vegan, episodul 8 din sezonul 2. Acest episod este despre etică și viitor, dar și despre restaurantul vegan Level up din București cu Alex.

Alex Gabriel: Salut, Valentin!

Valentin Arhanghel: Te salut Alex! Ce faci?

Alex: Bine. Uite, tocmai așteptam telefonul de la tine, acel call important care să mă ajute să exprim niște idei despre veganism, despre aceste organizații, cum ar fi Etică și Viitor și altele care nu neapărat sunt eu implicat în ele, dar în ultima vreme am văzut că mișcarea asta vegană a luat amploare în România și mă bucură foarte mult acest lucru.

Despre restaurantul vegan, Level Up, cum ai spus și tu și despre alte restaurante vegane, pentru că de asemenea este o mișcare în creștere și la nivel de restaurant și supermarketul am văzut că a deschis porțile. În principiu despre această mișcare, veganismul, care este în avânt în România.

Valentin: Păi uite vin şi eu cu prima întrebare ajutătoare, să deschidem subiectul aşa cum trebuie: De ce vegan? De ce ai ales un stil de viaţă vegan?

Alex: Păi nu a fost chiar aşa de azi pe mâine ca să pot să am o… răspunsul acum este conceptualizat şi e foarte greu, cred, să fie un răspuns 100% sincer. Pentru că schimbarea la mine nu a venit peste noapte.

Au fost seturi diferite de informaţii, de meditaţii, un proces de gândire îndelungat care m-a condus în direcţia asta. Eu sunt, adică am decis să fiu vegetarian, cum se numea pe vremea aia, ovo-lacto-vegetarian de foarte mult timp, de când sunt copil.

Eu credeam că sunt de la 10 ani, mama mi-a zic că sunt de la 12. Undeva pe acolo, nu ne-am înţeles cu exactitate asupra datei. Dar vă daţi seama că de atâta timp, motivaţiile… eu spun ce cred acum despre ce m-a condus în direcţia asta, dar e posibil să nu mai fie neapărat identică cu realitatea.

Oamenii au obiceiul pe măsură ce trece timpul să schimbe şi să… mai ales că am povestit de mai multe ori şi de fiecare dată poveştile astea au tendinţa să se depărteze puţin şi…

Valentin: Dar ai aşa idee de un moment când ai spus: „gata, acum!”?

Alex: Da, mie aşa mi se pare acum. Deci ca să fiu precis în exprimare, mi se pare acum că momentul în care chiar am decis are oarecum legătură cred cu, când mi-au murit mie nişte căţeluşi atunci.

Probabil a fost tot un fel de traumă, un soi de durere. Am plâns, am nu ştiu ce… şi pe vremea aia evident, mama mea nu era vegană şi nici vegetariană şi aducea în fiecare zi, mâncare normală cum se aduce în casă, nişte cadavre pe care le punea pe acolo pe masă, le tăia nu ştiu ce făcea.

Poate erau chiar vii, cum fac oamenii. Aduc câte un pui şi îl măcelăresc acolo şi probabil că în contextul respectiv este foarte greu cred. Acum privind retrospectiv să iei decizia asta fără să ai nicio influenţă, deci fără să ştii că se poate.

Eu la vremea respectivă cunoscusem cred, o singură persoană care era vegetariană, deci nu vegană. Termenul de vegan nu exista. Cel puţin eu nu ştiam de el, nu ştia nimeni de el. Adică exista probabil undeva în afară, dar în România poate…

Valentin: Poţi spune prin ce an? Că pare aşa foarte îndepărtat.

Alex: E foarte îndepărtat, dar nu mai ştiu. Deci cu foarte mult timp în urmă. Şi în viaţa mea… eu aveam atunci o meditatoare de franceză şi dânsa alesese să nu mănânce carne, deci era vegtariană cum se numea pe vremea aia. Probabil acum mai corect termenul ar fi ovo-lacto-vegetarian.

Şi iubea foarte mult animalele. La fel, era salvatoare. Salva în permanenţă pisici, căţei, încerca să ajute. Era un om extraordinar. Şi cât am putut eu, copil fiind atunci, cred că dânsa a fost cea mai mare influenţă la vremea respectivă care să mă ajute să gândesc că există posibilitatea asta, să nu mai mănânc mortăciunile alea.

Cred că povestea e cam aşa, în linii mari, cum am simţit eu la vremea respectivă. Exact e foarte greu acum să-mi dau seama.

Valentin: Şi îţi mai aminteşti cum au reacţionat cei din jurul tău? Părinţii sau…

Alex: Da. Mama m-a sprijinit foarte mult.

Valentin: Ce bine!

Alex: Foarte mult. Adică a fost suprinzător de bine. Eu atunci am început cât puteam pe vremea respectivă să mă documentez, să caut şi alţi oameni care aveau stilul ăsta de… să încerc să gândesc. Eram mic, e adevărat. Dar cât puteam eu.

Uneori copiii nu sunt chiar aşa de tontovani. Uneori chiar reuşesc să ajungă şi la răspunsuri aproximativ corecte. Şi am încercat să-i arat diferite alte curente de gândire, alţi oameni care aveau pe vremea respectivă un stil de viaţă oarecum, care măcar parţial abandonaseră produsele de origine animală.

Ce să zic? Nu era uşor să găseşti… într-o perioadă oarecare de timp am reuşit să o conving să devină vegetariană. Posibil să fi contat argumentele, posibil doar lenea de a nu găti două mese diferite care nu e deloc de neglijat.

Adică la un moment dat devine foarte simplu dacă copilul mănâncă ceva şi nu vrei să-l superi, să mănânci şi tu la fel. Că e mai probabil… timpul e esenţial şi nu vrei să pierzi atâta timp numai în bucătărie.

Probabil că şi dânsa fiind un om extraordinar a înţeles oarecum şi argumentele cu sufletul. Adică sigur nu-i plăcea să omoare animale, doar că oamenii nu prea… mai ales când nu ai în jur pe ce să te sprijini, nu prea gândeşti soluţiile. Nu le vezi.

Valentin: Din ce îmi povesteşti, îmi dă aşa impresia că tu ai fost vegan şi prin liceu?

Alex: Nu am fost vegan. Am fost vegetarian pe vremea respectivă.

Valentin: Vegetarian? A, okay.

Alex: Tot liceul, da, am fost… deci ultima dată când am mâncat carne, asta o ştiu… cred că o ştiu, cel puţin aşa mi se pare acum, cred că o ştiu cu mare siguranţă. Cel puţin ultima dată când am mâncat carne conştient.

Că aşa dacă la vreo ciorbă mi-or fi pus unii la eu ştiu ce restaurant, o bucată de carne, pe vremea când mâncam ciorbă gătită de la alţii, da, se poate întâmpla. Dar conştient, ultima dată când am luat o bucată de carne şi am muşcat din ea, a fost când am fost în Franţa.

Eu am avut atunci o expoziţie de grup, cu nişte prieteni, cu nu ştiu ce… era un context. Eram tot aşa copil, deci copil copil la, să zicem, câteva luni, un an după întâmplarea pe care am povestit-o, şi când am fost acolo presiunea grupului era foarte mare.

Este foarte greu, copil fiind să spui, „nu, eu nu mănânc nimic din ce aţi mâncat voi aici, pe mine nu mă interesează nici profesorul, nici directoarea, chit că m-aţi adus voi aici în excursia voastră, nu-mi pasă mie” şi din cauza unui sentiment de presiune socială, copil fiind, n-am avut puterea să mă împotrivesc.

Deci n-am avut curajul să spun că eu sunt diferit şi eram şi de probabil prea puţin timp pe calea asta. Nu aveam puterea, nu aveam… atâta am putut la vremea respectivă şi ştiu că atunci pentru ca să nu fiu arătat cu degetul şi de asta cred că îi şi înţeleg astăzi pe cei care într-un context în care familia pune o presiune foarte mare, sau oameni dragi pun o presiune, am tendinţa să nu arunc cu piatra pentru că ştiu că am fost acolo.

Chiar dacă eram copil, dar a fost foarte greu. Deci a fost greu pentru mine, de aia zic că e ultima dată când am mâncat conştient carne, pentru că ştiu că atunci… deci au trecut foarte mult, nu ştiu, zeci de ani, şi erau dinozauri, ştii cum e… Era un vulcan mare acum unde e Intercontinentalul, era frumos.

Valentin: Am înţeles.

Alex: Şi ţin minte că meditaţia mea atunci a fost: „băi, eu sigur nu o să mai mănânc niciodată, toată viaţa asta carne. Acum sunt oarecum obligat de context”. Chiar dacă eram mic, dar gândeam în felul ăsta. Adică era destul de logic ce gândeam. Şi am zis: „bă, hai să nu zic că am pierdut ceva dacă oamenii ăştia tot mă obligă să mănânc carne…” – nu mă obligau în sensul că poate dacă aş fi ştiut eu să pun problema, poate m-ar fi respectat.

Dar n-am ştiut eu să pun problema. Şi am zis: „bă, dacă ăsta e contextul şi atât pot la momentul respectiv, atât mă ducea capul, am zis, bă, hai să testez toate lucrurile pe care le pot testa”.

Şi am încercat caracatiţă, calmar… nu ştiu ce… avea toate mortăciunile, toate ticăloşiile de acolo, ca să ştiu… că o să-mi zică unul o dată, „bă, dar tu n-ai mâncat caracatiţă, nu ştii cum e”. „Uite mă, am mâncat şi caracatiţă”. Şi atunci a fost ultima dată când am mâncat carne. Că ne duceau la restaurante şi puteai să comanzi. Na, fiind Franţa comandai toate nebuniile. Şi am comandat toate nebuniile. Şi mi-am facut damblaua pe toată viaţa, cum se zice.

Valentin: Şi aşa, adunat, cam câţi ani de veganism crezi că ai?

Alex: De veganism sau de vegetarianism?

Valentin: Veganism.

Alex: De veganism nu pot să ştiu sigur. Deci hai să depăşim povestea asta care e cu adevărat pe vremea dinozaurilor şi să ne întoarcem atunci mai aproape de vremurile noastre, de când am decis să devin vegan.

Valentin: Da.

Alex: Veganismul atunci când nu mănânci niciun produs de origine animală, încerci să nu foloseşti niciun fel de…

Valentin: Exact, exact. Să nu porţi…

Alex: Încerci să nu porţi… aici există o discuţie, într-adevăr. Dacă ai avut haina de piele dinainte, nici risipa nu e bună. Încerc să trăiesc… să combat și consumatorismul.

Adică la un moment dat conceptele încep să se bată cap în cap, deci sunt… intri în discuții de nișă. Dar în principiu în momentul în care am conștientizat ce simt eu astăzi că ar fi esența veganismului, să eviți suferința, să încerc să fac… acum e limpede.

Viața este o cursă a suferinței, nu am compus-o noi, nu este creată. Istoria de la originea vieții, miliarde de ani în urmă, o formă de viață a supraviețuit prin distrugerea unei alte forme de viață de alături. Și oamenii la un moment dat au ajuns la concluzia că suntem atât de evoluați și de deștepți încât putem să eludăm pe cât posibil acest proces care ne-a condus până aici și să protejăm și alte forme de viață, decât pe noi înșine.

Cumva autoapărarea și supraviețuirea nu mai sunt conceptele prime, cele mai importante în viața noastră. Când am ajuns la genul ăsta de conceptualizare, mult mai recent evident, adică a durat mult… țin minte că primele acțiuni de stradă, deci când aveam ideile deja cristalizate, știam ce vreau să spun, știam că vreau o lume vegană, știam că merită ca alți oameni să meargă pe calea asta.

Asta în special după ce aprofundasem și problematica de mediu, în ce fel consumul de produse animale are un impact îngrozitor asupra mediului și cum ca umanitate de fapt, privind chiar în această perspectivă evoluționistă, șansa noastră ca umanitate să supraviețuim mai bine în viitor și să avem o viață mai frumoasă, nu era să ne schimbăm stilul de viață și să protejăm și alte ființe, să protejăm planeta, a fost undeva cred prin 2015.

Deci în 2015 deja aveam toate ideile cristalizate. Deci probabil procesul începe undeva cu niște ani în urmă. N-aș putea spune exact, n-am notat data, nu a fost o cursă. În 2015 știu sigur că am avut acțiuni de stradă, pentru că am văzut recent fotografii cu ele și aveau dată.

Valentin: Să zicem că în momentul ăsta este cineva care ne ascultă podcast-ul acesta, și încă nu a decis să fie vegan. Dar eu știu, se cristalizează, sunt în proces de cristalizare a unor idei. Ce sfaturi i-ai da? Ce sugestii i-ai da să aleagă mai repede sau mai bine un stil de viață vegan?

Alex: Cred că prima dată este bine să te documentezi. Pentru că altfel procesul nu este stabil. Deci dacă eu conving pe cineva… am avut foarte multe acțiuni de stradă, am avut foarte multe discuții directe cu oamenii, am avut activism în toate felurile.

De atâția ani, vă dați seama că am încercat toate căile. Cred că primul și cel mai bun sfat pentru cineva este să reușească să-și dobândească propriile motivații. Oamenii pe care i-am ajutat, simt eu, cel mai bine, să pășească pe calea asta, au fost oamenii cărora le-am dat puterea să se documenteze singuri.

La ora actuală există documentare de foarte bună calitate, plecând de la studii peer review care arată, știu și eu, cât de nocivă este, să zicem, o alimentație standard pentru sănătate.

La niște studii de foarte bună calitate, tot așa, făcute de experți, cât de mult ar ajuta planeta și specia noastră și pe fiecare individ în parte până la urmă, și viitorul, să adopte un stil vegan.

Și evident, acum o altă cale, calea pe care eu poate am început, dar poate nu se potrivește pentru toată lumea, este empatia. Adică cu inima dacă ne uităm la un cățeluș și vedem că îi dă unul un șut în nas, probabil că 9 din 10 oameni normali o să înceapă să urle la ăla: „stai bă, nu mai da în el”, o să încerce să-l protejeze.

Și dacă doar înlocuiești cățelușul cu un vițeluș, care e la fel de drăguț, la fel de… doar că nu suntem obișnuiți să-l gândim în contextul ăla… sau majoritatea nu este obișnuită să-l gândească.

Că noi ne-am obișnuit și întotdeauna încerc să fac exercițiul ăsta de imaginație și să-mi dau seama că noi oarecum trăim într-o bulă și ni se pare deja că lumea e vegană oarecum, pentru că toți prietenii din jurul nostru deja sunt vegani, familia e aproape vegană.

Și deja am purtat discuțiile astea cu oamenii, oamenii au înțeles oarecum argumentele noastre, măcar din respect pentru noi. Deci dacă sunt cu cineva nu o să-și comande acum o șaorma, pur și simplu că știe că… na.

Poate așa, dintr-un soi de milă. Nebunul, uite la el, hai să nu-l traumatizăm, dar cumva țin cont de acest aspect. Și atunci eu trăiesc într-o bulă în care îmi dau seama că oamenii se poartă oarecum cu mânuși cu mine, sau unii dintre ei chiar fac eforturi reale să meargă în direcția asta.

Deci se vede că unii fac eforturi, pentru că pur și simplu devin vegani după un oarecare timp, un oarecare impact. Fiecare om are un impact asupra celor din jur.

Că suntem niște forme care comunică și atunci când observăm… avem inteligența asta să observăm când o cale este bună și are niște argumente puternice și și un impact emoțional pozitiv asupra sinelui nostru. Și avem tendința să o preluăm.

Nu neapărat totdeauna cu argumente foarte raționale. Spre exemplu cea mai bună cale și cea mai stabilă pentru a adopta un stil vegan și a rămâne vegan, este să ai o comunitate vegană.

Deci dacă ai o comunitate vegană, prieteni vegani care se întâlnesc, sunt pozitivi, râd și care nu neapărat că îți spun să fii vegan, tu numai prin faptul că observi această comunitate ai tendința singur să te apropii de ea și să devii vegan.

Noi la început evident că am făcut foarte multe greșeli în activism. Am mers și peste oameni la mese care mâncau șaorma, cu pancarda și să discutăm cu ei, că de ce omorâți animalul.

Deci la maniera asta de eroare eram. Nu am știut. Noi nu am avut, nici nu ne-am inspirat din exterior la momentul respectiv.

Valentin: Și la tine practic în momentul când ai decis cu veganismul, ai început și cu activismul? S-au împăcat așa?

Alex: Nu. A durat, a durat. În primul rând că ți-e pur și simplu frică, ți-e jenă să fii activist. Nu e chiar așa o decizie pe care am luat-o peste noapte, nici asta.

Deci după ce eram deja vegan, și chiar discutai așa cu oamenii apropiați, că e interesant, că ție ți-a adus niște beneficii, că tu crezi că poate și alte forme de viață merită să fie respectate, simți că ar fi bine să ajungi la mai mulți oameni și primul pas nu au fost acțiunile de stradă.

Deci sigur înainte de acțiunile de stradă am diseminat informația online. Online-ul este o formă de activism în care e oarecum mai ușor. Pentru că nu toți suntem făcuți să strigăm la portavoce.

Uneori e o timiditate, ți-e jenă. Eu așa am simțit. Adică nu mi-a fost așa de ușor să fac pasul ăsta. Și atunci mi-a fost mai ușor să fac pagini de facebook, să creez comunități virtuale în care să se discute problemele astea.

Să aduc argumente pe care să le lansez în spațiul public, să aduc informație care pe vremea aia era rară, sau poate chiar inexistentă.

Studii de specialitate, care astăzi chiar te lovești de ele permanent, adică sunt foarte mulți oameni competenți, oameni care stăpânesc deja acest domeniu mult mai bine decât mine și fac un activism mult mai bun.

Deja acum te lovești la tot pasul de informație. Atuncu nu era așa, și atunci am simțit că e nevoie. Acuma simt că cineva care vrea să se documenteze este la un click distanță și deja este foarte bine, informație de calitate. Din păcate și mult zgomot de fond, e adevărat și asta.

Valentin: Îți mai aduci aminte cum a fost prima dată când ai ieșit pe stradă sau ai făcut un eveniment?

Alex: Da, îmi aduc aminte primele acțiuni.

Valentin: Cum te-ai simțit? Ce ai simțit atunci?

Alex: Sunt puțin traumatizante, ți-e frică, transpiri. Încerci să maschezi asta, evident. Pentru că dacă tu ești nesigur pe tine, nu o să transmiți evident o stare pozitivă și activismul tău o să fie de proastă calitate.

Deci încerci să transmiți. Mi-am dat seama că odată cu experiența, cu timpul și aceste stări se vor diminua. Și așa a fost. Adică pe măsură ce a trecut timpul am putut să fiu tot mai calm, tot mai liniștit în relația cu alți oameni și poate uneori a folosit.

Că oamenii au nevoie de o gândire pozitivă, au nevoie să vorbești blând cu ei, să îi și înțelegi, să empatizezi cu ei. Dacă ei au o poziție care la momentul respectiv respinge veganismul, un activist bun nu va pune presiune în momentul ăla. Cred eu, așa văd eu astăzi.

Adică ce spun, absolut nimic nu este absolut adevărat, evident. Adică e un paradox. Singurul lucru absolut pe care îl spun, e că nimic nu este absolut.

Normal că în momentul în care tu încerci, mai ales un om… cum erau de exemplu cuburile (Cube of truth) sau oameni care cu adevărat nu au nicio legătură cu veganismul și te duci direct cu informația peste ei, evident că ai nevoie de o abrodare foarte blândă, pentru că să sădești mai curând o sămânță decât cu adevărat să-l schimbi în seara aia.

Că nu o să poți. Adică nu s-a întâmplat cred că niciodată. Dar s-a întâmplat, oamenii cu care am vorbit, în acest gen de acțiuni, după ani de zile să spună, „știi că m-a marcat, știi că am gândit, am meditat și astăzi sunt vegan.”

Și unii dintre ei chiar sunt activiști, sunt oameni care fac un activism mai de calitate decât mine, un activism de bună calitate. Fac chiar mai mult decât am putut eu să fac.

Și uneori ai satisfacția că uite, chiar nu a fost de pomană și n-am transpirat de pomană și nu mi-am mușcat limba de pomană. Adică are un… e o satisfacție.

După ce depășești starea aia de tensiune, de neplăcere, activismul aduce și satisfacții. Deci aduce satisfacția în primul rând că vezi că se schimbă ceva. Și tu ești o mică parte a acelui ceva care se schimbă.

Evident sunt foarte mulți oameni și așa privind la nivel global, poți părea o picătură într-un ocean.

Dar picătura aia contează, că influențează o picătură de alături și o picătură de alături și e ca o undă. Și dacă reușești să sincronizezi unda asta cu alte unde…

Valentin: Așa este. Dar tu cum ai ajuns de la picătură să faci „Etică și viitor”? Cum s-a transformat?

Alex: Tot așa, o picătură influențează o altă picătură și împreună dacă mai mișcă și o altă picătură, începe să devină un val, o undă.

Și e un anumit prag dincolo de care mai mulți oameni simt să meargă în aceeași direcție și încet încet cu toate greșelile pe care le-am făcut, cu toate erorile, am mai făcut și lucruri bune și atuncia încet încet chiar din ce în ce mai mulți oameni au devenit vegani.

Și vegani și interesați de problemă. Adică nu toți activiștii care ies la acțiuni, de exemplu la marșul pentru animale, sunt sute de oameni care ies totuși. Nu sunt toți vegani.

Dar sunt oameni care toți înțeleg că ar fi bine să fim vegani. Care încearcă să meargă în direcția aia, care înțeleg argumentele, care iubesc animalele.

Există o comunitate de oameni care pur și simplu chiar nu sunt neapărat vegani, dar iubesc foarte mult animalele. În special animalele de companie. Salvează.

Și atunci în momentul în care vii cu un marș pentru animale, ei vin și ai bucuria, surpriza să observi că e chiar… fac efoturi să se schimbe ei. Brusc.

Adică își dau seama că sunt într-o poziție de contradicție în care iubesc cățelușul și mănâncă vițelul și chiar încearcă să se schimbe. Și asta este extraordinar.

Am văzut de la primele marșuri pentru animale pe care le-am organizat, iarăși, cu mult timp în urmă, nu știu, se poate vedea pe net, comunitatea asta a iubitorilor de animale, care ințial nu era deloc vegană – adică nu avea nicio legătură, doar salvau pisici și căței, asta era clar – s-a schimbat foarte mult în direcție asta.

Și oamenii, fiind oameni inteligenți, oameni cu suflet, oameni de valoare, au făcut pasul acesta spre a produce mai puțină suferință.

Pe cât posibil, evident, și practicabil. Evident nu putem să evităm în totalitate, dar fiecare efort pe care îl facem în direcția asta posibil să ajungă…

Valentin: Și marșul pentru animale este primul proiect „Etică și viitor”?

Alex: Nu este primul proiect. Este unul dintre multele proiecte pe care le-am avut. Dar cred eu că este un proiet de mare impact, pentru că am făcut efotul să fie foarte multă lume în stradă.

Am făcut efortul să fie și activiști din străinătate care să ne sprijine. Am făcut efortul ca să facem ca un soi de alianță, să adunăm alături de noi pe toți oamenii care gândeau într-un anume sens cu noi.

Adică e un punct de alianță pentru mișcarea asta cu drepturile, poate și bunăstarea animalelor… e sintagma asta care iarăși desparte comunitatea într-un anume sens în care unii luptă pentru drepturile animalelor și pentru bunăstare, dar în practică dacă găsești… cam ăsta a fost într-un anume sens conceptul marșului.

Să se și unească foarte mult comunitatea pentru că avem nevoie de o comunitate unită, avem nevoie ca să înțelegem că ne dorim în foarte mare parte aceleași lucruri și în momentul în care am lăsat certurile deoparte și ne-am adunat toți, și am strigat toți, și a fost la unison, impactul asupra societății a fost mai bun.

Până la urmă văcuțelor nu le pasă de cum am conceptuailzat noi și cum spunem noi, dacă suntem speciiști sau antispeciiști sau considerăm… deci deja sunt niște discuții la un nivel la care să aducem cât putem de mai bine.

Adică să facem totuși o mișcare, să urnim bolovanul ăsta care este foarte greu și dacă fiecare dintre noi încearcă singur nu o să poată, evident. Dar împreună avem o șansă mai bună. Nu știu dacă chiar îl urnim, dar deja se mișcă parcă puțin așa…

Valentin: E o șansă în plus.

Alex: E o șansă. Mai ales că există și din afară… cei din afară au pornit mai demult, au resurse mai multe, au deja știu și eu, o societate mai pregătită, mai… și atunci și la noi ideile astea au pătruns cu mai multă ușurință și pentru că am avut șansa să ne documentăm noi de la ce deja ei s-au documentat și au gândit.

Asta a fost ca o explozie la un moment dat, pentru că informația a explodat ea însăși, activiștii de afară au ajuns să facă… și și ei au depășit momentele, că și ei au făcut greșeli și au avut… și atuncia oarecum am beneficiat de pe urma activismului lor și a devenit totul mai eficient.

Valentin: Ce urmează pentru „Etică și viitor”? Ce ai în plan? Sau ce are în plan „Etică și viitor”?

Alex: Planurile sunt cam aceleași. Ce cerem noi așa practic de ani de zile sunt câteva lucruri care… bine, așa cerem ”gata, închideți toate abatoarele!

De mâine lăsați toate animalele libere”, dar zic ceea ce se poate realiza, adică ceea ce un efort al activiștilor și poate și cu o oarecare implicare politică s-ar putea realiza.

Spre exemplu ceream o introducere a unei materii în școli, chiar în programa de bază, etică nutrițională. Am plecat de la faptul că programa are o grămadă de materie inutilă și oamenii pur și simplu nu învață lucruri, nu învață cum să mănânce.

În primul rând nu învață nutriție deloc. Deci nu învață… nici medicii nu învață nutriție. Nu învață nimeni nutriție. Adică e absurd. Totuși mâncăm în fiecare zi…

Valentin: Sau ca să pot plusa, nici măcar nu învățăm cum să învățăm, știi?

Alex: Da. Și asta este, adică să căutăm sursele prime, să facem diferența între un studiu peer review și un blog personal.

Deja ar trebui, și noi într-adevăr am avut asta, am încercat să ajutăm oamenii, măcar să caute informația și să își dea seama de diferența de valoare între două surse. Dar asta este o paranteză, nu e neapărat legată de veganism.

Etică și Viitor noi oricum nu am gândit-o neapărat axată doar pe veganism. Ne-am concetrat pe veganism pentru că am simțit că aici este nevoie și multe alte organizații fac treabă foarte bună în alte domenii.

Dar mai ales când am început noi nu făcea cam nimeni treaba asta cu veganismul. Nici nu era atât de popular. Acum este mult mai bine, sunt organizații mult mai bune, mai puternice decât a noastră care fac mult mai bine treaba asta.

Pusă în context acum, Etică și viitor este o mică organizație între multe altele mult mai eficiente și mai bune, care doar probabil are un merit istoric de a fi împins bolovanul la început, nu neapărat să-l urnească. Adică posibil să fi fost nevoie de mult mai mulți ca să ne ajute și să încercăm ceva împreună.

Valentin: Atâta timp cât…

Alex: Asta voiam să spun, pe viitor, că mi-ai pus întreabarea asta și să nu-mi pierd ideea, deci asta a fost una dintre primele idei pe care le-am avut: să introduc o materie în școală care să se numească – așa am gândit-o noi – etică nutrițională.

Și nutriție pur și simplu dacă se introduce deja e un pas înainte, e bine. Dar evident nu va fi suficient de bine pentru ce ne dorim noi.

Și asta este pentru faptul că eu cred în educație și cred că schimbarea nu se va produce prin mișcări de stradă și prin faptul că zbierăm la portavoce, decât în măsura în care vom reuși să găsim un anumit… vom ajunte la un anumit număr de oameni pregătiți suficient de bine ca să poată să ducă mai departe și să facă un sistem de educație solid și pentru tot omul.

Adică să se ajungă la școala din sat. Asta e ideea mea. Că acum nu îmi place prea mult că veganismul este oarecum un lux al elitelor sau nu știu cum să-l numesc, în care noi ne documentăm și nu toată lumea citește studiile în engleză, în original…

Și aș vrea să se poată descompune această informație concentrată și să ajungă într-un anume fel la copilul de rând și la părintele lui de la sat, care să spună… de foarte, foarte multe ori argumentul este ”nu, domne, că de ani de zile… din totdeauna oamenii au făcut.. nu se poate să greșim.

Ce zice profesoara? Profesoara zice să mănânci carne. Gata.” Dacă sistemul educațional la ora actuală spune că este necesar să mănânci pentru ca să supraviețuiești în condiții optime produse de origine animală, dacă nu schimbăm sistemul ăsta nu o să putem să facem o lume vegană.

Dacă reușim să schimbăm și să introducem în programa școalară, șansa bună este ca în decurs de o generație, două, trei, să generalizeze tendința asta de schimbare. Adică nu doar la nivelul elitelor.

Pentru că acum de fapt noi trăim, cum spuneam și la început, într-o bulă în care prietenii noștri merg în direcția asta dar este o ruptură foarte mare între masa de oameni care formează propriuzis umanitatea și acel vârf care e progresist într-un anume sens și cam asta ar fi.

Să mai spun măcar o idee, două despre alte proiecte pe care le-am avut oarecum cred și de la început… poate ele s-au mai cristalizat în timp. Un alt proiect, o altă idee era să fie taxate, în primul rând să se ridice subvențiile de la produsele de origine animală, pentru că acum este o concurență neloială.

Acum încercând să oferim mâncare vegană direct oamenilor, știm asta și mai dureros. Dar și înainte știam în mod teoretic că produsele de origine animală sunt foarte puternic subvenționate și costurile lor sunt mascate.

Adică nu este friptura atât de ieftină pe cât pare. O dată că ea real costă mult mai mult, adică parte din prețul ei este suportat prin subvenții de… și asta e ceva mondial, nu este doar la noi în țară.

Din păcate de-aia… că de multe ori discutam cu activiști din afară, că am avut o grămadă de schimburi și ne-au spus ”asta este o problemă de care ne lovim și e o problemă foarte greu de rezolvat.

Sunt foarte mulți bani, e o încrengătură acolo de interese foarte puternică”. Și asta dacă am reuși cumva să ne urnim cu cei de afară, să creăm o mișcare cu adevărat puternică, încet încet să schimbăm asta.

Deci asta ar fi, să se ridice o data subvențiile de la produsele de origine animală. Și nu cu patimă, nu pentru că noi suntem vegani și vrem să ne impunem punctul de vedere, ci să se analizeze pur și simplu obiectiv: „domne, ce impact asupra mediului are produsul ăsta?”.

Nu contează că e produs de origine animală sau nu. Adică poate eu iubesc animalul, poate tu nu-l iubești și poate nu contează asta. Adică nu trebuie să creăm o lege pentru sentimentul meu.

Adică nu trebuie să fie sentimentul cel care… ci să analizăm obiectiv, domne, ce impact are vițelul ăsta și crescătoria asta de porci pe care ai făcut-o tu aici, asupra viitorului umanității?

Și când analizăm în perspectiva asta, costurile sunt uriașe. Adică prin faptul că distrugem viitorul planetei, costurile sunt uriașe.

Și ar trebui în loc să subvenționăm, dimpotrivă, să taxăm produsele respective. Și atunci nu o să mai fie nevoie de activismul de stradă. Ceea ce pentru mine este un ideal, adică eu nu-mi doresc activism de stradă.

Activismul de stradă arată că ceva nu funcționează bine. Când se ajunge la genul ăsta de soluții, ceva nu e în ordine.

Adică în mod normal soluțiile trebuie să fie pașnice, raționale, trăim în democrație și prin dialog, prin toleranță, prin blândețe să găsim o cale să ne fie mai bine tuturor.

Și probabil acea cale mai devreme sau mai târziu va fi prin lege. Dar mai este ceva drum de făcut. Până atunci o parte din cale este să oferim practic mâncare vegană oamenilor.

Deci așa am ajuns la a oferi…. bine, prima dată am oferit în cadrul acțiunilor. Deci am avut acțiuni, cum ar fi de exemplu „Paște vegan”, care tot așa… e și de foarte mare impact sufletesc. Când vezi toți mieii ăia măcelăriți simți să faci ceva. Și zici, „bă, opriți-vă!”

Valentin: Hai că am ajuns bine. Aș vrea să trecem la Level up. Cum a apărut? Cum ai început?

Alex: Păi am continuat aceleași idei. În principiu eu totdeauna spun oamenilor, pe cât mă duce pe mine capul, să încercăm permanent să fim raționali. Adică dacă eu astăzi sunt… sau mi se pare mie că stilul meu de viață corespunde cu un anumit cuvânt, de exemplu vegan, nu înseamnă neapărat că trebuie să dau cu parul în cap altora.

Trebuie să găsesc soluții pentru ca să trăiesc eu bine în sistemul ăsta și dacă pot să-i ajut și pe alții, e minunat.

Și atunci prima dată când ne-am gândit că este nevoie, practic, să oferim mâncare oamenilor, este că urmare a activismului, oamenii considerau că mâncarea vegană e câh.

Ce e pocăria aia? Deci era sinonimă cu restricția, era sinonimă cu lipsa de gust, era sinonimă cu… nu știu. Adică să mănânci vegan nu erai atâta de cool.

Și noi atunci ne-am gândit că poate mai curând decât să venim cu o argumentație foarte savantă despre, știu și eu, schimbările climatice, poate ar fi mai bine să aducem gusturi formidabile care să fie bazate pe plante și oamenii să rămână cu senzația aia de wow, ce chestie extraordinară am mâncat.

Mamă, mai vreau să mănânc. Fără să conceptualizeze extraordinar și să zică „domne, de mâine ar trebui oamenii să își schimbe… pentru că există încălzire globală și cauzele antropice sunt legate de combustibilii fosili și de fermele de animale”.

E greu să conceptualizezi așa, mai ales cum vrem noi să ajungem până la școala din cel mai îndepărtat cătun. Și atunci am mers pe ideea că e nevoie… pe vremea aia nici supermarketul nu oferea prea mult, dar chiar și astăzi e nevoie să oferi produsul finit cald omului, să-l ia în mână și să muște din el și să zică, wow.

Pentru că dacă îi ia de la supermarket, poate de lene, poate noi nu mai suntem buni bucătari, poate… și dintr-un anumit motiv nu e wow. Și dacă nu e wow, efectul nu este să simtă că o lume vegană este posibilă și aduce beneficii reale.

Adică nu pierde nimic. De fapt asta a fost… am încercat să le aratăm oamenilor nu că nu pierzi nimic, dar câștigi în gusturi formidabile… și în sănătate. Și nu ne axăm evident momentan pe sănătate, dar e un argument mic pentru multi oameni faptul că mănâncă mai sănătos și în același timp nu omoară, nu suferă nimeni pentru masa lor.

Și e o bucurie dacă… date fiind 2 produse identice, nu, pe care poți să le iei, și pentru unul a suferit cineva și pentru unul, nu, parcă orice om normal având această alternativă pe masă deja, fără să depună el un efort suplimentar.

Că aici e de fapt… veganismul de-aia merge atât de greu pentru că trebuie să depui la început un efort foarte mare. Și evident că intervin legile alea ale entropiei.

Nu știu, a doua parcă era… până la urmă tu începi, depui efort, dar parcă nu e suficient și tinde să se dezintegreze. Pentru că presiunea din exterior e prea mare, energiile din exterior… și atunci noi am zis „domne, hai să facem să fie mai ușor pentru oameni”. Și restaurantul vegan asta a adus. Nu e singurul restaurant vegan, evident.

Valentin: Cum ai simțit presiunea în prima zi când ai deschis?

Alex: Nu mai țin minte cum a fost chiar în prima zi, pentru că și ăsta a fost un proces. Adică noi eram deja angajați oarecum într-un proces. Inițial am dat mâncare în cadrul acțiunilor pe stradă pur și simplu.

De exemplu am avut acțiuni, cum a fost aceea „Paște vegan” în care le dădeam oamenilor aceleași produse… drobul, de exemplu, cu care erau ei obișnuiți, doar că în varianta vegană.

Și încercam să gătim să fie cât mai bine, să fie gustul cât mai apropiat de ăla. Să arătăm că se poate. Și încet încet acolo oarecum sunt bazele restaurantului. Nu ideea, conceptul „veganizăm orice rețetă”.

De acolo a pornit. Veganizăm burgerul, veganizăm drobul, veganizăm sarmalele, veganizăm micul, orice produs pe care românul îl identifică cu esența lui. Adică, domne, eu nu mă las de sarmale pentru veganismul tău.

Și atunci nicio problemă, îți dăm noi sarmale. Și atunci ai un punct comun. Că așa e prea mare saltul, să îi spui omului: „de mâine renunți la tot ce știi tu și nu mai mănânci nimic din ce mâncai și mănânci numai cu totul și cu totul altceva pe care din păcat noi nu putem să-ți punem la dispoziție. Dar te documentezi tu, că sunt rețete pe net, îți faci tu, cauți acolo”.

Evident că nu o să avem impact în felul ăsta, adică nu e practic. Restaurantul este practic. Poate oamenii nu mănâncă în fiecare zi la restaurant, dar noi am gândit restaurantul ăsta și ca pe o platformă, ca pe un suport practic al activismului.

Este cum ai avea încă un tir în spate înărcat cu utilaje cu ce e tehnic și necesar când te duci undeva. Pur și simplu vrei să construiești ceva, dar nu ai o bormașină.

Și atunci restaurantul vegan oferă această platformă practică, deci este o formă de activism practic pe care eu așa o simt, în care poți pur și simplu să-i dai omului – și unii chiar nu vor să… nu domne, nu… – domne, ia și gustă, e gratis, e din partea casei.

Și poate își schimbă conceptul în felul ăsta. Și ajută foarte mult. Ce ne-a ajutat pe noi foarte mult la început și ce ne-a bucurat, nu știu dacă în prima zi sau … ne-a ajutat foarte mult că foarte mulți oameni cu suflete extraordinare, niște oameni de valoare, ne-au sprijinit extraordinar de mult.

Ne-au sprijinit în toate felurile. Ne-au sprijinit on-line foarte mult, au dat share postărilor noastre, au înțeles ideea, conceputul din spatele restaurantului, au adus alți oameni să guste. Și asta contează foarte mult.

Când extinzi… postarea mea ajunge la 10 oameni, dar dacă fiecare din acei 10 oameni dau share și fiecare are 10 prieteni, mergând pe această progresie la un moment dat atingem toată umanitatea.

Valentin: Să știi că am fost și eu un pic surprins, chiar de dimineață mă uitam, foarte multe review-uri bune pe google, știi?

Alex: Da, ne bucurăm.

Valentin: Foarte wow. Adică un impact mi se pare mie, luat de pe urma acestor review-uri și multe și bune.

Alex: Da, este un lucru care ne-a bucurat extraordinar de mult și ne-am bucurat extraordinar de mult faptul că a început să se extindă comunitatea vegană în felul ăsta.

Adică foarte mulți oameni care nu erau deloc vegani, au intrat în restaurant și… unii au intrat din greșeală în restaurant, deci nu știau că e restaurant vegan, că nu scrie pe el că este vegan.

Are o frunzuliță acolo, dar nu scrie mare „restaurant vegan”. Poate asta… mulți ar avea prejudecată și n-ar intra. Ar zice, „pleacă mă de aici, nu intru eu la ăștia. Ăștia sunt sectanți”, sau mai știu eu ce.

Că mulți au tot felul de concepții, de prejudecăți. Și nu este strategic să le adresezi direct, pentru că oamenii gândesc fiecare în felul lui, și de atâta timp m-am lovit de tot felul de prejudecăți, de modalități de a gândi.

Nu este strategic să te adresezi fiecărei prejudecăți. Și atunci cel mai bine îi dai omului gustul, atmosfera plăcută, să se simtă bine.

Să se simtă… că această cale este o cale care nu numai că aduce beneficii pentru planetă, pentru sănătate și toate argumentele care poate la un moment dat nu mai au nicio altă… nu mai au sens în măsura în care este aproape de casă, este delicios, este accesibil, este… și atunci…

S-a creat o comunitate de oameni care inițial nu aveau absolut nicio treabă cu veganismul, pe de o parte ne-au sprijinit… ne-au sprijinit pur și simplu comunitatea vegană care este o comunitate formidabilă, o comunitate extraordinară de oameni minunați, și care sprijină orice proiect de acest gen.

Adică, fie că este un pas în direcția corectă, zic „da domne”, chiar dacă nu este totul… și în același timp oamenii care înainte nu erau vegani și care au intrat din greșeală, știi au intrat… „bă, eu credeam că vreau să îmi iau un burger”.

Și-au luat un burger, au aflat peste o săptămână că este vegan, după care a venit și a mai comandat de trei ori. Cum se poate? Extraordinar.

Și atunci acești oameni care de fapt sunt mare parte din publicul nostru țintă, că noi nu am făcut clar Level Up-ul pentru vegani. Real am făcut pentru ca veganii să aducă acolo neveganii.

Asta a fost ideea noastră, să fie ca o formă de activism permanentă. Că faci marșul pentru animale, faci Paște vegan, faci 5 acțiuni pe an, mai fac și colegii de la alte asociații câteva acțiuni. Nu are impactul corect. E prea rar.

Și atunci în fiecare zi să fie acolo mâncare vegană și la discuții… deci sunt discuții, sunt evenimente în care nu se discută despre veganism. Dar dacă vine puțin vorba despre veganism, ai burgerul la îndemmână care… cum poți să spui că nu este bun?

Valentin: Uite, că tot vorbim de gust și mâncare, din ce înțeleg eu Level Up este un proces de fapt a veganizării mâncării și vreau să te întreb, până acum ce rețetă v-a fost cel mai dificil să o veganizați? Din tot ce ați făcut până acum.

Alex: Toate rețetele trec printr-un proces îndelungat, aprobate. La ora actuală avem norocul că alții au făcut… ca și la activism și peste tot, deja e mult mai ușor decât la început.

Orice e mult mai ușor decât la început. Au apărut deja soluții, au apărut deja rețete. Ele există deja, niște bucătari extraordinari în afară, există și produse deja făcute. Există și soluții deja gândite de alții mai deștepți decât noi.

Trebuie doar să avem modestia să ne uităm la ele cu seriozitate și după aia să conducem procesul de testare într-un mod profesionist și lucrurile merg bine. Știu că primul produs, deci cel mai mult am stat la primul nostru burger.

Valentin: Okay.

Alex: Nu știu dacă neapărat a fost cel mai greu de veganizat, dar și experiența noastră era mai mică pe vremea aia. Am mai avut și la burgerul de pește, a durat ceva.

Deși existau tot soiul de soluții și de rețete, noi le-am încercat cam pe toate și nu eram mulțumiți cam de niciuna. Și a durat o perioadă mai lungă de timp până când am găsit soluția să zicem noi că „domne, ăsta este!”

Dar primul burger pe care l-am avut a durat mult pentru că am zis… când am deschis aveam două produse. Un burger și o pizza. Și dacă ai două produse și sunt proaste, e foarte greu să mai crești după aia.

Atunci am încercat să-l facem cu adevărat bun. Și l-am făcut cu adevărat bun. Am făcut noi ce am crezut, cât ne-a dus capul și după aia am dat prietenilor, am dat familiei, „bă, e bun?”, „Da, e bun! Dar i-ar mai trebui aia”, „Hai înapoi!”.

Și așa încet, încet am ajuns să facem degustare cu oamenii, le dădeam așa pur și simplu. Nu le ziceam că e vegan, să nu-l influențez. „Cum e?”, „E bun, e super!”.

Și în momentul în care au început să ia tot și să nu mai rămână de fapt… când erau farfuriile goale începuse să fie bine. Adică aia era. Era super. Și așa a fost procesul la primul burger pe care l-am făcut.

După aia lucrurile au mers din ce în ce mai ușor. Și prima pizza pe care am avut-o… prima pizza am încercat să avem o rețetă… noi chiar am făcut pizza, în mod interesant am făcut chiar și blatul, deci am plecat chiar de la făină.

Nu știu de ce am făcut asta, probabil nu era neapărat necesar. Dar atât ne-a dus pe noi atunci capul și am rămas acum… evident că poți să te ajuți de semipreparate acum, noi avem experiență mai mare acum, știm că unele căi merg mai ușor.

Dar noi am pornit cum am știut. Și atunci am făcut pizza de la zero, de la făină. Și am reușit până la urmă să facem. Noi nu eram pizzari, nu aveam experiență.

Dar atunci când dorința e mare, că de asta revenind la întrebarea ta inițială și ce aș recomanda, să aibă o motivație.

Că dacă au motivație bună, fac orice. Devin și pizzari, devin și chefi mai buni decât noi. O să gătească mult mai bine decât noi.

Pentru că de fapt ăsta… noi deja am adus un pic de experiență. Și ei folosind experiența noastră și creativitatea lor vor merge și vor face mai bine.

Că și noi tot așa am făcut, cu ce ni s-a oferit la momentul respectiv. Și acum în viitor tot așa facem, mergem, folosim și mașina asta formidabilă a veganismului care acum produce permanent rețete, produce permanent noi variante și oamenii chiar au acces la tot mai multe lucruri delicioase.

Și informația este importantă, dar și gustul e important. Și accesibilitatea. Adică nu numai gustul, dar să fie cât de cât accesibil. Adică noi am reușit primul nostru burger să-l scoatem chiar la un preț accesibil, adică chiar sub prețul pieței.

Am încercat să ținem, nu putem cu toate produsele să fim sub prețul pieței, dar încercăm cât de cât. Suntem totuși un restaurant.

Valentin: Legat de experiență, dacă te-ai întoarce un pic în timp ce ai face diferit?

Alex: Ce aș schimba cu restaurantul?

Valentin: Da, exact. În dezvoltarea restaurantului Level Up, ce ai face diferit?

Alex: Aș face lucrurile mai simpe. Adică acum noi am dobândit un anumit tip de rutină, un anumit tip de a face lucrurile care sunt mai simpe, mai eficiente, consumă mai puțin timp.

Cam asta… deci timpul enorm investit. Mai ales că timpul ăsta poți să-l reinvestești în alte proiecte. Și până la urmă e o resursă care individual e extrem de importantă.

E o resursă finită, e resursa noastră de bază. Se termină și murim. Dacă stăm 3 ani numai în bucătărie să experimentăm un burger, poate nu este ideal. Asta aș schimba.

Dar acum lucrurile au trecut, lucrurile sunt pe calea cea bună, oamenii ne-au sprijinit foarte mult. Și de asemenea mulțumim foarte mult oamenilor pentru că ne-au și iertat foarte multe erori.

Am dus pizza mai târziu, am dus-o arsă, oamenii au înțeles. Au așteptat să facem alta. A contat foarte mult faptul că oamenii au fost toleranți cu erorile noastre.

Mai ales la început erorile sunt inevitabile. Și oamenii de multe ori au avut răbdare, ne-au iertat, au așteptat, noi am reușit să găsim o cale mai bună. Nu neapărat perfectă.

Și încet încet din aproape în aproape, cu politica pașilor mici, am reușit să facem tot mai bine. Să sperăm că acest proces va continua și nu suntem neapărat la final, ci dimpotrivă, eu văd tot așa, un viitor, nu neapărat că vom aduce alte rețete.

Ideea mai e cu adevărat să veganizăm lumea, să încercăm să devină mainstream, să devină cum e McDonalds-ul. Eu nu văd neapărat cu ochi atât de buni, deși știu că asta este o cale care va fi prima cale și va ajuta foarte mult, că McDonalds-ul va introduce burgerul vegan.

Asta va fi o problemă într-un anume sens, pentru că restaurantul vegan în sine dacă publicul lui țintă va mânca de la Mc, are riscul să dea faliment real și banii respectivi – pentru că până la urmă este și un război economic – banii respectivi, resursele economice se vor redirecționa tot spre fermele de vaci ș.a.m.d., ceea ce este… nu este o viziune pe care omul o gândește.

Adică și eu mă bucur când văd… „mamă, a băgat KFC-ul burger vegan”, dar pe de altă parte îmi dau seama, băi dar ăștia 99% din banii de investiție o să-i investească totuși din păcate, în a eficientiza cum să omoare vacile.

E cam nasoală treaba. Și d-aia eu mi-aș dori ca restaurantul pur vegan să devină mainstream. Adică un restaurant care este cu adevărat lipsit de… sau cu un impact mai mic asupra mediului, asupra animalelor. Nu?

Să ajungă să aibă colțul de stradă exact cum are Mcdriveul. Și să fie acolo permanent și peste tot. Adică până în satul respectiv. Pentru că dacă începem cu educația corect și oamenii… că dacă mă duc acum și deschid Level Up eu știu în ce sat, este extraordinar de probabil că o dau faliment.

Probabil nu o să se cumpere niciun burger. Nici dacă o să-i dau gratis nu o să-i mănânce. Dacă află… satul e mic, află imediat că ăia vând produse de post sau mai știu eu ce.

Nu, nu, nu, că nu e post. Și trebuie să schimbăm educația cât de cât, adică să dăm șansa oamenilor să fie informați. Ei să ia deciziile pe care și le doresc, că până la urmă cine suntem noi?

Totdeauna mi-am dat seama de asta și și astăzi este un paradox, că atâția oameni sunt mult mai deștepți decât mine, mult mai pregătiți decât mine, infinit mai competenți… în toate domeniile și totuși nu sunt vegani.

Și atunci nu pot decât să îmi dau seama… adică nu e o abordare modestă că sunt eu modest, ci e o abordare modestă ca urmare a observației.

Inferioritatea mea pe toate planurile mă face să nu pot să mă bat cu cărămida în piept, și atunci să zic, hai să încerc să schimb puțin cât pot și poate omul ăla de valoare va fi cumva atins indirect și el singur va decide.

Pentru că sistemul lui de schimbare e mai puternic și mai bun decât pot eu să-i ofer sistemul meu, care este strâmb, e mic. Și atunci pentru el oricum n-ar funcționa, pentru că personalitatea lui e mai mare, valoarea lui e mai mare.

Să-i dau șansa să înceapă să-și pună la propria mașină de valoare în slujba schimbării. Și atunci cam asta ar fi idealul.

Valentin: Uite, înainte să trecem la ultimul set de întrebări, dacă tot vrei să dai un pic de șansă, să spunem că cineva ascultă acest podcast și acest episod și se gândește să deschisă și el un restaurant vegan. Ce l-ai sfătui? Ce i-ai sugera să facă întâi?

Alex: Primul lucru trebuie să aibă rețetele delicioase, să fie măcar două rețete delicioase, să se bazeze pe ele.

Doi: ceva foarte practic. Să aibă o locație cât de cât ieftină. Pentru că nu o să ascund asta, din punct de vedere economic nu este foarte ușor.

Și dacă chiria este foarte mare, nu spun neapărat că poate să fie un factor extern, cum ar fi o pandemie care să te îngroape pur și simplu, și atunci trebuie permanent să ai și niște resurse cu care… că dacă ai motivațiile atât de puternice, le ai atât de puternice încât mergi și în contraprofitul, mergi oricum și faci să fie o lume vegană.

Deci tot de la motivație se pleacă. Ai motivațiile, știi că vrei să faci asta. Doi: ai rețetele bune, pentru ca oamenii să nu se întoarcă împotriva noastră.

Dacă fac o rețetă proastă sau 10 rețete proaste și îi invit pe oameni și le zic „băi, mâncați vegan” și le dau rețete proaste, după aia ei o să zică e mai rău decât dacă nu-l făceai.

Trebuie să aibă… din punct de vedere economic să aibă o chirie mică. E ceva care evident o să fie neglijat, oamenii… când cheltuielile sunt mari…

Valentin: Sau pentru asta o idee și mai bună ar fi dacă au spațiul lor, știi?

Alex: Și mai bine.

Valentin: Ar fi un boost, cum s-ar zice.

Alex: Da, să aibă o economie gestionată pe resurse reale. Să aibă o analiză corectă, o prospectare corectă a pieții, să gândească economic corect. Pentru că doar cu idealuri nu reușim să ținem asta.

Reușești să dai mâncare gratis de 5 ori pe an, dar nu e suficient. Nu atingi scopul. Deci dacă vrei cu adevărat să fii acolo trebuie să faci banii să ruleze. La sfârșitul lunii să ai de unde să plătești oamenii, să se poată să funcționeze mai departe.

Și dacă iese și profit e super, pentru că ideal ar fi să iasă cât mai mult profit. Dacă iese mult profit poți să deschizi al doilea restaurant, al treilea. Și până la urmă chiar ajungi să ai la fiecare colț de stradă.

Dacă ai putere economică, îți faci și lobby, că până la urmă de ce au produsele de origine animală atâtea subvenții? Au putere economică mare, au susținere politică mare, e o încrengătură.

Și cine are puterea economică, influențează orice. Și educația, și orice. Media. Dacă am putere economică mare, intru în media pur și simplu, fac reclame. Am o grămadă de soluții la dispoziție pe care astăzi nu le am.

Astăzi plătesc o reclamă pe net, nu, pe facebook și ajung la niște oameni. Pe măsură ce ai resurse tot mai mari, poți să ajungi la tot mai mulți oameni și să dai șansa tot mai multor oameni să gândească alternativ, să vadă alte căi.

Nu neapărat că îi obligi tu, că n-ai cum. Dar dai o altă dimensiune vieții, oamenilor.

Valentin: Hai să continuăm într-o altă dimensiune, cum s-ar zice. Dar prima întrebare mai importantă, sau serioasă este: ce părere ai despre acest episod de podcast până acum? Cum ți se pare?

Alex: Băi, Valentin, țin să te felicit. Este ceva necesar, cum ziceam și la început. Mă bucur enorm că mișcarea noastră se profesionalizează.

Oamenii devin din ce în ce mai competenți, din ce în ce mai eficienți și fac lucruri pe care un generalist nu este capabil să le gândească măcar că trebuie făcute.

Deci această… cum a fost acel film cu retrospectiva vegană a anului 2020 pe care l-ați făcut voi, ceea ce este un lucru extraordinar. Acum că l-am văzut, zic „băi, ce idee bună. Trebuia făcut!” Eu nu m-am gândit să-l fac din păcate, nu ne-a dat prin cap.

Valentin: Cum am scris şi într-un articol pe valvegan.ro, la retrospectiva asta mă gândesc de vreo 3 ani, de când am văzut primele retrospective plantbasednews.com, ştii? Adică tot la fel… din afară.

Alex: Extraordinar, pentru că exact asta… cei de afară au găsit nişte soluţii şi noi dacă suntem în stare să le observăm şi să le implementăm la noi, deja nu mai e nevoie de atâta timp şi efort şi erori pe care noi dacă începem acum, de la zero să reinventăm roata, „né renta par”.

Şi de multe ori soluţiile astea pentru cineva care poate să gândească şi să vadă sunt extraordinare. Deci faceţi o treabă extraordinară, o treabă minunată. Tu în special, bănuiesc că tu eşti creierul şi geniul…

Valentin: Sunt doar un vegan, cum ar zice unii.

Alex: Da. E un lucru minunat, un lucru extraordinar. Mă bucur foarte mult şi sunt onorat că mi-ai dat şansa să exprim şi eu două cuvinte ale mele.

Lumea merge mai departe, să inviţi tot mai mulţi oameni, oameni de valoare. Asta mă bucură că în comunitatea noastră la ora actuală, sunt oameni, profunzi, gânditori profunzi, oameni de valoare, oameni care sunt cu un suflet extraordinar şi care au într-adevăr ceva de spus.

Au ceva de spus şi au cum să influenţeze. Sunt formatori de opinie, de valoare care pot să ajute această… până la urmă e greu să reduci axiologia asta e o ştiinţă dificilă.

E greu să găseşti ce e de valoare în această lume în care totul e transparent şi totul… un cuvânt sprijină pe altul şi când îndepărtezi nu mai ştii ce e convenţie, ce am fost programaţi să credem într-un context social, ce este un impuls sentimental al meu.

Şi când încerci să cauţi, să dai straturile astea ca la o varză, aşa din ce în ce mai… să cauţi esenţa până la urmă pentru ce luptăm, ce ne dorim noi, poate undeva aproape de esenţă ar fi evitarea suferinţei pentru alte forme de viaţă şi pentru un viitor cât de cât eficient pentru viaţă în sine.

Dacă nu adoptăm… cred eu că dacă nu se produce transformarea asta mai repede… bine, şi nu cred eu.

Adică sunt nişte studii pe care mă bazez, nişte oameni mult mai deştepţi şi competenţi au reuşit să mă convingă, scriind pagini bazate pe fapte, au putut şi ei să le analizeze, dar oricum au putut mult mai bine cu nivelul lor de competenţă decât aş putea eu de la mine de acasă, nu?

N-am laboratoare, n-am senzori în pădurea amazoniană, n-am satelit. Dar ei au aceste lucruri şi atunci cred că… pentru ca să fie un viitor mai bun, cred eu că evitarea suferinţei pentru alte forme de viaţă, nu neapărat de aceeaşi specie.

Deci dacă sunt alte forme de viaţă deja şi să zicem cât de cât care să simtă durerea. Deci aici este un prag unde este discutabil, că aşa ajungi că şi plantele sunt forme de viaţă şi este unul dintre argumentele favorite ale celor care încearcă să combată.

Evident că avem o şansă foarte bună să câştigăm din punct de vedere raţional această dispută, dar de foarte multe ori un burger delicios face cât o mie de cuvinte.

Valentin: Aşa este! Uite că tot vorbim un pic şi de viitor. Dacă ai putea schimba un singur lucru în România în acest moment, care ar fi acel lucru şi de ce?

Alex: Una dintre meditaţiile mele este că sunt fericit că nu am putere de decizie. Sunt fericit că nu sunt în politică.

Valentin: Okay.

Alex: Pentru că tentaţia de a schimba este mare şi uneori mă gândesc… mi-e frică ştii de oamenii unei singure cărţi, mi-e frică de fanatism, mi-e frică… care prin istorie au condus, de exemplu revoluţia franceză.

Ce idei înălţătoare şi unde s-a ajuns. Adică cum ideile măreţe, ideile corecte în contextul ăla, clar un progres în gândirea umanităţii, pot să conducă la băi de sânge, la ticăloşii şi orori.

Şi chiar şi în comunism… adică atâtea şi atâtea sistem ideatice formidabile care la un moment dat când devin fanatic preluate… şi acum dacă ai putere de decizie, începe să fie nasol.

Pentru că trebuie cu adevărat să schimbi ceva. Şi dacă eu spre exemplu aş avea putere de decizie şi de mâine aş interzice pur şi simplu oricărui abator, oricărui.. aş opri… evident că s-ar produce un blocaj formidabil.

Ar fi un şoc foarte mare. Nu suntem pregătiţi. Ar trebui cumva gândită asta, dacă eu vreau să închid toate abatoarele, să îmi iau doi ani înainte.

Dar evident nu am competenţa să fac asta. Cine are competenţa în momentul ăsta, deci ar fi nevoie de nişte specialişti, de consultări, ar fi nevoie de o soluţie din aproape în aproape.

Dacă eu astăzi sunt pus să fac o schimbare, cred că aş căuta oameni de valoare. Că asta ar fi. Oameni de valoare care să poată prin competenţa lor, prin profesionalismul lor, să faciliteze această schimbare mult mai bine decât aş putea să o fac eu.

Şi fără să cred eu şi fără să pun atâta presiune… eu nu sunt absolut sigur că am dreptate niciodată. Şi că calea pe care merg eu este corectă. Şi atunci simt că este nevoie de o verificare din partea unor colegi pe domenii, ca să mă tragă de urechi când greşesc, pur şi simplu şi să găsească soluţii mai bune.

Că eu vin cu nişte idei, care uneori funcţionează, uneori nu. Cum a fost de exemplu, eu ştiu, cu taxarea produselor de origine animală. Sunt multe idei pe care le-am avut şi pentru care lupt şi le-aş schimba de mâine.

Spre exemplu eu ştiu, să fie considerat penal să minţi… nu ştiu dacă chiar penal, dar măcar să fie nişte amenzi formidabile, să minţi pe o etichetă, să scrii că e produsul vegan.

Şi se întâmplă des. Sunt probleme d-astea, ţi se serveşte… „da, domne, da. E vegan!” Şi scapă, nu se întâmplă nimic, legislativ nu ai o pârghie suficient de puternică ca să… „Ce dome, n-am ştiut.”

Mai ales dacă nu e.. poţi să te legi oarecum acum dacă e cu alergeni sau nu e cu alergeni. Dar dacă nu e alergen, e carne pur şi simplu… domne, nu e alergen. Şi atunci poate aici mi-ar plăcea comunitatea noastră să fie mai respectată.

Adică să nu poate să îţi zică oricine, bă, ăsta e un produs de origine animală şi tu să mănânci toate porcăriile. Se întâmplă şi mulţi colegi sunt dezamăgiţi şi pentru unii poate să reprezinte chiar şi un şoc asta.

Adică în momentul în care îţi construieşti personalitatea bazată pe anumite valori, simt eu că poate pentru mulţi dintre noi, ar înseamna foarte mult acum să fie obligaţi fără ştiinţa lor să mănânce un produs de origine animală, un cadavru, nu?

Valentin: Uite, încă o întrebare aşa care ţine poate de imaginaţie sau poate şi de gust. Dacă ai lua toate lucrurile despre care am vorbit până acum în această oră şi un pic şi le-ai pune într-o reţetă de la Level Up, care ar fi această reţetă?

Alex: Sweet, aşa. Mă gândesc că ar trebui să iasă ceva dulce, un tort formidabil, ornat aşa foarte alambicat. Şi cu o bază foarte solidă, facem un blat foarte solid care să fie…. fără blatul ăla nu stă, ştii?

Facem o bază solidă, după aia punem acolo o grămadă de ingrediente bune, fructe formidabile, culori formidabile… fructele vor aduce şi culori, antioxidanţi, va fi ceva şi pentru sănătate.

Şi impactul vizual va fi formidabil, va atrage, vei avea apă în gură numai când îl vei vedea. Mamă, acesta este viitorul veganismului. Ce dulce e! Și poate în felul ăsta vom fi toți mai optimiști.

Valentin: Sigur.

Alex: Vom vedea oarecum viitorul mai bine. Unul din pericolele reale ale activismului este că te epuizează și există un risc real de epuizare psihică.

Adică… pentru că vezi că schimbarea nu este suficient de rapidă. Și atunci intri într-o spirală d-asta descendentă și asta trebuie evitat, trebuie să gândești pozitiv.

Dacă vezi că ai intrat acolo, las-o, mănâncă prăjitura aia bună și gata. Altfel nu mai ești tu util, nu mai ai randament și faci… și atunci toată discuția noastră să fie așa, ca un tort formidabil care să aducă bucurie, să aducă vibrație pozitivă.

Să vadă lumea și să zică, uite, e și sănătos, e cu fructe. Deci n-am pus în el… îndulcit cu curmale, cu alimente integrale. Deci n-am pus zahar în el. Să-l împărțim toți, asta ar fi ideea.

Să dăm fiecăruia câte o bucățică, să se bucure de el pur și simplu. Ce or face mai departe cu gustul respectiv, fiecare…

Valentin: Cu această, hai să zicem, prăjitură formidabilă, că sună într-un fel la tine, ai în acest moment 60 de secunde în care întreaga lume se oprește din tot ceea ce face și te-ar asculta doar pe tine. Ce le-ai spune?

Alex: E un moment bun. Să guste din ea, pentru că merită și este cea mai bună prăjitură pe care am întâlnit-o eu în viața asta vreodată.

Pe mine m-a ajutat foarte mult, m-a ajutat în multe feluri, m-a ajutat și din punct de vedere al sănătății, simt eu că m-a ajutat să îmi echilibrez oarecum sistemele de valori.

E foarte greu să găsești un sens vieții. Nu știi pentru ce trăiești.

Adică na… și atunci în momentul în care găsești niște idei atât de puternice și prezentate atât de delicios, care au și acele fructe formidabile, acel ornament spectaculos care ne face să simțim că merită trăită a doua zi, pentru ca să mai gustăm o dată din prajitura asta și să-i vedem și pe cei din jur cum se bucură gustând din ea. 60 de secunde?

Valentin: Da, cred că ne-am încadrat. Iar acum, după aceste 60 de secunde, ai posibilitatea să iei o cină vegană cu trei persoane în viaţă sau care nu mai sunt printre noi. Cine ar fi aceste persoane şi de ce?

Alex: Sigur aş alege persoane în viaţă, sigur aş alege persoane cu cea mai mare putere de răspundere posibil. Nu ştiu…

Valentin: Poţi să-mi dai un nume?

Alex: Putin de exemplu. Deci oameni care au… aş alege conducători de la momentul respectiv care sunt… hai să nu facem, să nu spunem neapărat nume chiar aşa de precise.

Conducătorul Chinei, Americii şi Rusiei i-aş inventa la o cină vegană şi le-aş găti cel mai bun burger şi aş încerca să fac ceea ce fac zi de zi oarecum, la un nivel la care să aibă un efect cât mai mare cu putinţă.

Că am şi o singură încercare, nu? Acolo m-aş duce.

Valentin: Okay. Şi împreună cu aceştia, vă imaginaţi împreună din nou, o lume cu un stil de viaţă 100% vegan. Cum ar arăta această lume?

Alex: Băi, ar fi bine. S-ar schimba foarte multe lucruri cred.

Valentin: Trebuie să ţii cont de cei trei invitaţi. Adică şi ei vin cu ceva.

Alex: Ei vin cu foarte multe. Ei vin şi cu nişte echipe formidabile. Dacă eu invit aceşti trei oameni, aceşti trei oameni nu sunt trei oameni. Trei sisteme formidabile, trei maşini de execuţie formidabilă.

Dacă ei vizualizează cu mine o lume vegană, acea lume vegană este posibilă, palpabilă şi fezabilă, realizabilă.

Şi atunci împreună noi putem să venim cu nişte idei pe care nişte echipe de profesionişti în continuare, nişte oameni cu siguranţă care ar şti mult mai bine cum să facă concret un lucru, ar putea cu adevărat să le facă, să văd că nu rămân lucrurile… adică pentru noi restaurantul vegan este deja un pas extraordinar înainte, d-aia l-am şi numit Level Up.

E un pas înainte prin faptul că e ceva concret. Se schimbă oamenii, extraordinar. Acesta e un experiment mic. Cu trei conducători puternici ai lumii va fi un experiment mare, care la un moment dat poate nici nu va mai fi neapărat un experiment.

Va deveni mainstream, că până la urmă acolo e ţinta. Să devină mainstream, să devină ceva banal, să nu mai fie nevoie de podcasturi în care să vorbim despre veganism, să fie cum te-ai duce în colţ să-ţi cumperi o îngheţată vegană, adică să nu concepi să… cum adică să cumpăr îngheţată cu lapte? Dar ce, am înnebunit?

Asta este mentalitatea pe care mi-o doresc eu de la oameni. Cum să cumpăr şaorma cu carne? Ce sunt eu, pisică, să mănânc mortăciuni? Vreau să mănânc ceva sănătos, ceva delicios, ceva bun, care să fie bun şi mie, bun şi altora.

Asta ar fi ideea. Deci aceşti trei oameni împreună cu mine, am da şansa altor multor oameni să facă schimbarea practică cu adevărat. Pentru că eu poate chiar nu am competenţa să o fac, dar alţi oameni au.

Şi dacă ar putea avea motivaţiile să o facă şi ar avea unitatea, pentru că e nevoie de un anumit tip de sincronizare a ideilor aici. Dacă nu se pupă ideile, iarăşi o să se piardă foarte mult timp şi energie în conflicte.

Valentin: Hai să creăm şi un pic de atmosferă şi vreau să te întreb, dacă viaţa ta de până acum ar fi un film, ce melodie ai pune pe fundal?

Alex: Interesant. Nu ştiu!

Valentin: Okay.

Alex: Recuerdos de la Alhambra. Sună frumos melodia aia, e o melodie de chitară clasică, care sună ca o ploaie, un tremur frumos. Ştiu şi eu, ceva liniştit aşa.

Valentin: Ne apropiem cumva de final şi aş vrea să te întreb dacă este ceva ce nu te-am întrebat şi crezi că ar fi terbuit să te întreb pentru acest episod?

Alex: Eu simt că întrebările au fost foarte bine gândite şi cred eu că ar putea, dacă cineva chiar ascultă, ar putea ajuta… să te informezi, să îţi creezi propriile motivaţii puternice.

Asta cred că e o idee puternică care merită reţinută din interviul ăsta. Merită să am motivaţiile mele care să ajute schimbarea şi să ajute şi pe alţii. Unitatea, iarăşi. Să încercăm să fim blânzi, să fim toleranţi.

Lucruri banale dar care duc departe şi duc lumea înainte dacă suntem toleranţi şi blânzi. Lumea o să se schimbe probabil odată cu noi.

Valentin: Unde te pot găsi şi contacta ascultătorii podcastului „De la Vegan la Vegan” dacă vor să te întrebe mai multe sau vor să vină la restaurant?

Alex: Păi am pagină de facebook, se pot da mesaje şi pe Etică şi viitor evident. La Etică şi viitor posibil să nu răspund doar eu, dar nu are absolut nicio importanţă.

Poate să răspundă nişte oameni mult mai competenţi decât mine, ceea ce ar conduce la nişte rezultate mult mai bune. Deci ca principiu eu personal pot să fiu contactat pe pagina mea de facebook.

De asemenea pe pagina Etică şi viitor dacă sunt nişte întrebări, pot să le răspund dacă se specifică că ar vrea să răspund eu personal. Ştiu şi eu… sunt o persoană relativ publică.

O să apar la marşul pentru animale cu portavocea, dacă nu o să fiu prea răguşit. La Level up de asemenea sunt destul de des. Nu sunt permanent în bucătărie, sunt pe acolo.

Valentin: Okay. Şi pe cine ai vrea să invităm în podcastul viitor?

Alex: Dacă aş avea puterea de a invita pe oricine, aş invita oameni care cu adevărat au putere. Deci oameni cum ar fi spre exemplu preşedintele Chinei, preşedintele Rusiei şi al Americii.

Valentin: Asta nu o să pot să fac, dar…

Alex: N-ar strica. Ar fi o masă care poate ar rezolva foarte multe probleme. Deci poate veganismul ar fi calea sper pacea mondială la propriu. Deci poate chiar ar ajuta foarte mult.

Valentin: Poate dacă devin şi ei vegani între timp.

Alex: E o şansă. E o şansă bună dacă le prezentăm tortul ăla şi gustă din el şi tortul este delicios şi îşi doresc să mai guste şi a doua zi, şi a treia zi.

Valentin: Okay. Înainte să închidem, te rog spune-ne care este reţeta ta vegană preferată?

Alex: Am foarte multe reţete vegane preferate. Stai să mă gândesc acum. O pizza de la Level Up quatrovegmaggi, este o reeditare a reţetei quatroformaggi.

Pentru mine şi cred eu că pentru multă lume renunţarea la brânză a fost o provocare mare. Poate pentru mine mai mare decât pentru alţii, pentru că eu toată viaţa am trăit fără carne.

Dar brânza era bună, mai ales 4 tipuri de brânză puse pe o pizza… şi atunci am creată această reţetă şi am spus quatrovegmaggi, pentru că redă magia gustului acelei reţete care e bună, gustul e bun. Şi sper gustul veganizat să fie încă şi mai bun.

Este gustul ăla şi are un gust de prospeţime, un gust extraordinar. Merită încercată reţeta aia. Foarte mulţi oameni renunţă oarecum uşor la carne, dar foarte greu la brânză. 4 tipuri de brânzeturi puse pe o pizza, într-adevăr o senzaţie.

Valentin: Dacă vor veni la tine, la Level up, vor renunţa mai uşor la brânză.

Alex: Eu cred că da.

Valentin: Înlocuind-o cu acest…

Alex: Mai ales acea reţetă. Pizza quatrovegmaggi, dacă tot m-ai întrebat o singură reţetă, să o individualizez…

Valentin: Alex, cam atât de la mine. Îţi mulţumesc frumos pentru că ai acceptat în această zi de duminică, trebuie precizat, ţi-ai făcut timp să stăm un pic de vorbă şi mult spor la veganizarea cât mai multor reţete.

Alex: Îţi mulţumesc din inimă că mi-ai permis să spun şi eu cuvintele mele şi ce să zic, mulţumirile mele sunt o dată că m-ai invitat şi a doua oară, poate mult mai important şi mai profund, pentru tot ce faci.

Este nevoie de oameni de valoare care să se implice, oameni care sunt sigur că ajută la schimbare şi poate chiar sunt şi fac schimbarea.

Poate noi nu ne dăm seama în momentul ăsta de impact, dar în timp… îţi mulţumesc că dai o şansă schimbării şi ea va veni atâta vreme cât oameni de valoare ca tine se vor implica. Mulţumesc mult de tot!

Valentin: Cu drag!

Acesta a fost un episod „De la vegan la vegan”, un proiect valvegan.ro. Podcastul se poate asculta pe spotify, iTunes, Apple podcast și celalalte platforme de podcast. Toate linkurile menționate în acest episod se găsesc pe site-ul podcast.valvegan.ro. „De la vegan la vegan” există mulțumită ție. Dacă ți-a plăcut acest episod dă un share în rețeaua ta de social media, recomandă-l unui prieten, lasă un review în Apple podcast și înscrie-te la newsletter pentru a primi informații vegane din toate domeniile. Să ne auzim cu bine în următorul episod cu un invitat nou şi o nouă poveste vegană.