După aproape 6 luni de la deschiderea magazinului vegan Magazin Zero Waste Ana Maria ne propune tabăra vegană TRAI. Un spațiu și timp dedicate stilului de viață ecologic în toate formele sale – ZeroWaste. Vegan. Ecologic.

TRAI este prima tabără pentru dezvoltarea practicii unei Comunități Intenționale Ecologice în România.

Acest episod este despre acest proiect care vrea să experimentăm viața într-un Sat Ecologic Aspirațional.

Contacteaz-o pe Ana

• trai.co;
• mail.

Transcriere episod

Acest episod a fost transcris de Dominic Ilie.

Ana Maria Răducanu: Aveam această imagine idilică despre comunitate a unor hipioți care se strâng în jurul focului și cânta kumbaya și se țin de mână și vai, ce familie fericită și frumoasă suntem noi.

Intro: „De la vegan la vegan” cu Valentin Arhanghel, primul podcast vegan din România cu vegani pentru vegani, dar mai ales pentru cei interesați de un stil de viață vegan. Acest podcast este un proiect valvegan.ro. Subiectele abordate în acest episod nu sunt sfaturi legale sau medicale și rămân la nivel de conversație între prieteni.

Valentin Arhanghel: Bine ai revenit la podcatul „De la vegan la vegan”, episodul 13, din sezonul 2. Acest episod este despre tabăra vegană Trai, cu Ana Maria Răducanu.

Bună, Ana! Ce faci?

Ana Maria Răducanu: Bună, Valentin! Sunt curioasă de această conversație.

Valentin: Și eu sunt curios pentru că pentru prima dată în istoria acestui podcast trebuie să renunț la întrebarea „de ce vegan?”.

Să vorbim despre altceva și mă gândesc să te întreb ce face magazinul întâi, pentru că noi am vorbit prima dată undeva cred că anul trecut prin octombrie și după deschiderea din decembrie ai aproape 6 luni. Cum se comportă? Ce se întâmplă pe acolo cu magazinul tău?

Ana: Am reușit să deschidem acest magazin de la ultima noastră conversație până acum. A strâns un mic nucleu de oameni interesați de stilul de viață „zero waste”, care cumva așteptau la ușă să se deschidă și au fost foarte bucuroși să aibă posibilitatea să facă cumpărăturile în felul acesta.

Suntem încă la început, pentru că avem destul de multe lucruri de pus la punct în continuare. Gama de produse de exemplu să poată fi mai completă, astfel încât cine vine la cumpărături să poată să găsească chiar tot ce are nevoie. Să nu mai fie nevoit să meargă în alte parți pentru a completa.

Deci încă lucrăm la asta. Și lucrăm și noi să avem o formă de stabilitate și coerență, ca orice start up, e încă partea asta de început care nu ne e foarte clar.

Reușim, nu reușim: Suntem suficient de mulți care putem susține stilul ăsta de viață sau nu? Dar motivația noastră este încă foarte puternică și suntem suficient de optimiști cât să rezistăm.

Valentin: Cum ai reușit să-l menții pe linia de a fi vegan?

Ana: Nu simt că e o provocare neapărat. Poate pentru că mi-a fost mie clar că așa va fi și apoi nu am mai avut dubii în capul meu despre asta.

Mai primesc uneori întrebări de genul: „aveți săpun pentru haine de lână?”. Și ca să răspund un „nu” mai politicos, explic și de ce nu avem.

Mai sunt conversații în magazin care îmi dau seama că sunt inconfortabile pentru acele persoane care nu sunt vegane și care mai cer anumite produse care cer astfel de ingrediente nonvegane.

Încă mai caut și eu care este limita de a menține această direcție foarte clară și foarte asumată și a-mi impune sau a nu goni omul din magazin atunci când vine și nu găsește de fapt ceea ce caută.

Valentin: Cum ai ajuns la această idee de tabără vegană „zero waste”?

Ana: Această experiență e împletirea a două aspecte care sunt foarte prezente în mine. Cel mai recent, prezentul meu ca să spun așa, și experiența mea trecută foarte puternică.

Eu lucrând în educație, asta am făcut mulți ani, organizam experiențe de învățare, tabere și conferințe și festivaluri și, apoi atunci eram foate focusată pe partea de educație și procesul de învățare în comunitate și când am plecat și am călătorit, am descoperit și aspectul din mine ce ține de ecologie și traiul sustenabil.

Iar această tabără le aduce împreună. Cumva integrează cele mai pregnante aspecte ale personalității mele, sau lucrurile de care sunt eu capabilă, pe care pot eu să le ofer lumii în momentul ăsta.

Și le integrează în această experiență. O tabără de învățare, dedicată la nivel de conținut, traiului ecologic.

Valentin: Trebuie să-mi spui ce înseamnă tabără de învățare. Sau dacă îmi dai un exemplu pe care l-ai făcut deja în ideea care se apropie cât mai mult de această tabără vegană Trai.

Ana: Probabil mi-a rămas această sintagmă din vremea în care făceam aceste tabere pentru comunitatea de învățare a universității Alternative.

Eu eram într-un proiect numit „Restart în educație” unde conectam inovatorii în educație din România. Acele persoane care lucrează în diferite forme de educație alternativă.

Și focusul tuturor celor prezenți acolo era învățarea, învățarea atât personală cât și experiența directă din tabără să fie despre învățare. Dar și extrapolând învățarea sistemică.

Era și un conținut, era și un proces tot focusat pe învățare. Iar în cazul Trai, va fi parțial despre același lucru, în sensul că la nivel de proces este despre transformarea obiceiurilor noastre care nu se poate face altfel decât printr-un proces de învățare și dezvățare.

Valentin: Transformarea, presupun eu acum, obiceiurilor mai puțin plăcute, sau tuturor obiceiurilor?

Ana: Depinde ce fel de viață vrei să trăiești.

Valentin: Poți să-mi spui un obicei, așa, care ar trebui schimbat în această tabără?

Ana: Din nou, depinde de ce fel de viață vrei să trăiești și de la ce punct vii tu, persoana care participă în această tabără. Noi știm că suntem o tabără vegană, însă știu și participanți care s-au înscris deja, care nu sunt vegani.

Însă sunt dispuși să testeze și să învețe mai multe despre asta. Ăsta poate fi un obicei care poate fi transformat pentru ei. Un obicei care pentru mine este relevant, este modul în care relaționăm cu apa.

Poate în tabără descoperim valoarea și importanța acestei resurse și reflectăm un pic la cum tratăm noi în viața noastră obișnuită din oraș apa și care alte forme mai pot fi prin care putem să integrăm obiceiuri mai sănătoase de a fi în relația cu apa.

Valentin: Okay. Hai să construiesc așa un mic individ. Să spun eu, sunt vegan, citesc un pic de „zero waste”, poate m-am și împrietenit mai mult sau mai puțin cu apa, ce ar urma să deprind din Trai?

Ana: Pentru acești indivizi care au deja o practică ecologică, următorul nivel poate fi ac ela despre traiul într-o comunitate.

Senzația mea sau presupunerea pe care o am, e că acest proces de dezvoltare personală este unul destul de atomizat și ajungem să înțelegem și să practicăm ceea ce practicăm oarecum în izolare.

Iar în tabără, va fi foarte mult și despre relațiile pe care putem să le construim, despre comunitatea în care putem fi parte, o comunitate care împreună să practicăm asta la un alt nivel.

Deci poate pentru cei ca tine, va fi și despre construirea unor relații și obiceiuri în direcția de a fi parte dintr-o mini societate ecologică.

Valentin: Okay. Mai adăugăm un pic la acest individ, și eu sunt și un pic introvertit și atunci mă tot gândesc, comunitate, dar ce ar însemna mai exact comunitate vegană?

Ana: O să pot să îți răspund reflectând un pic la o experiență pe care am avut-o. Am locuit 6 luni într-o comunitate intențională din India, în Auroville, și acolo, de vreo 50 și ceva de ani sunt peste 4 mii de oameni care trăiesc.

Și plecând, înainte să ajung acolo, din căătoriile mele din perioada aceea a vieții, aveam această imagine idilică despre comunitate, a unor hipioți care se strâng în jurul focului și cânta kumbaya și se țin de mână și vai, ce familie fericită și frumoasă suntem noi.

Și am ajuns acolo și nu am găsit asta. Și spre norocul meu, am avut răbdarea să stau suficient de mult cât să văd dincolo de asta.

Și mi-am dat seama că… sau ce am întâlnit acolo, au fost oameni care deși nu aveau aparența acestei comunități în percepția pe care eu o aveam despre ce credeam că este o comunitate, ei reușesc să fie într-adevăr o comunitate și atunci cred că putem fi, sau putem relaționa, sau putem dezvolta genul ăsta de bază de relaționare, înțelegând că întregul din care facem parte are niște funcții.

Funcții pe care e mai ușor cumva să le îndeplinim fiind mai mulți, conectați la același scop. Individualitatea fiecăruia se păstrează într-o astfel de comunitate, și în același timp, individul poate să contribuie la funcțiile întregului, dacă are sens.

De exemplu partea de a face mâncare, partea de a crește copiii, educația lor, partea de îngrijire a sănătății, partea de construcții, sunt niște funcții de bază cumva care definesc societatea.

Sau fac ca ea să poată să funcționeze. Găsim cumva echilibru între rolul tău la nivel individual și contribuția pe care poți să o aduci într-un grup. Poți fi și introvertit. Nu asta cumva face diferența.

Diferența face modul în care tu poți să participi la a genera valoare și pentru ceilalți.

Și atunci nu este nevoie să fii sufletul petrecerii, nu este nevoie să stai în jurul focului ca să cânți la chitare, dar e necesar să poți să te vezi că ești o parte care contribuie acolo și asta te definește cumva, sau ajunge să te alăture să fii parte din întreg.

Valentin: Ai idee cum au început acești 4 mii de oameni din comunitatea în care ai fost? De unde au plecat, cum s-au adunat? S-au găsit așa 4 mii deodată și hai să stăm împreună?

Ana: Mie mi-e foarte, foarte dragă acea comunitate și am studiat și istoria lor și de fapt ce am studiat, fiind acolo, era fix motivația oamenilor.

De ce oamenii ăștia au ales să facă asta? De ce e atât de important pentru ei? O bună parte din ei sunt europeni care și-au lăsat viața de aici și pur și simplu s-au transferat acolo.

Este o viziune care îi leagă. Au existat aceste două persoane, Aurobindo și Mirra Alfassa. Ea este franțuzoaică, el este indian, care au avut această viziune a acestei comunități. Au comunicat-o și au început să construiască în direcția ei, știind că ei nu vor trăi să vadă neapărat rezultatele.

Însă puterea viziunii a fost cea care i-a atras și pe ceilalți. Și ce au făcut ei, a fost că au găsit un deșert, adică era o zonă de deșert, pământul ăla foarte roșu și uscat, specific indian, pe care în 50 de ani l-au transformat într-o oază de…

E o mică junglă acum acolo, cu o biodiversitate incredibilă. Au readus apa în sol și au deja prima generație de copii care s-au născut acolo și au trăit doar acolo.

Valentin: Ce interesant. Crezi că această tabără vegană Trai, poate fi un început pentru o astfel de comunitat și în România? Așa cum au reușit ei să ajungă la 4 mii chiar 5 mii de oameni? Crezi că ar putea fi un început?

Ana: Ăsta este visul frumos. Ar putea să fie despre asta. Ce au avut ei și nu avem noi momentan, este un limbaj comun. Ei au aderat la această viziune propusă de Mirra și Aurobindo și acea viziune le-a dat un cadru comun.

Noi nu avem asta momentan. Dar avem partea de ecologie. Asta poate să fie baza noastră, asta poate să fie fundația. Și atunci aderând la asta, să putem să ne trezim într-un loc de joacă pe care îl cunoaștem cât de cât toți.

Și avem nevoie de asta, de cadrul ăsta de familiaritate. În sensul ăsta da, cred că poate fi un punct de start, mai ales că din câți oameni cunosc, sau am reușit eu să interacționez pe subiectul ăsta, visul e prezent în sufletul mai multor oameni.

Suntem câțiva, destui, care aspirăm la asta și visăm. Ne-am dori să ne mutăm undeva la țară, unde să ne facem noi grădina, să creștem copii liberi pe pajiște și cumva spre primul pas de împreună, încă bâjbâim.

Așa că în tabără, da, am putea să avem acest cadru comun și să găsim care sunt pașii mai concreți pe care putem să îi facem în direcția visului ăsta împărtășit.

Valentin: După părerea ta, cui se adresează această tabără?

Ana: Tuturor celor care au o practică ecologică sau se simt chemați să meargă în direcția asta.

De la grădinari, meșteri, artiști, educatori, părinți, copii, oameni care sunt curioși să descopere un pic mai mult față de ce li se spune că este societatea și oameni care cumva ar dori să creeze o altă formă de a fi în societate.

Una bazată un pic mai mult pe apropiere față de natură și una bazată mai puțin pe consum și exploatare și mai mult pe generozitate și pe armonie cu natura.

Valentin: Și acum vine întrebarea, poate mai grea, de ce ar trebui să vin în tabăra vegană Trai? Poate, eu știu, am altceva de făcut?

Ana: Desigur. Nu trebuie nimic, Valentin.

Valentin: Am înțeles.

Ana: Dacă simți o cât de mică insatisfacție, cu modul în care arată societatea acum, și dacă e ceva în tine care îți spune că poate să fie și o altă cale de a fi om pe lumea asta, și poate calea aia e mai sănătoasă și e mai liberă și e mai plină de compasiune, cred că vocea aia de fapt te cheama așa un pic să te transformi, sau să poți să găsești alte feluri de a face ceea ce faci momentan.

Și atunci nu poți să continui să faci ceea ce faci, deși știu că suntem foate ocupați, dar suntem ocupați în deja vechile structuri într-un fel, și am avea nevoie să ieșim un pic din această cursă și să încercăm și medii diferite sau experiențe pe care nu le-am avut până acum.

Iar tabăra va fi un pic din această poveste care ne va disrupe un pic ritmul obișnuit și ne deschide spre o posibilitate de cum ar fi să fie altfel.

Valentin: În timp ce îți ascultam răspunsul, mi-am adus aminte de o discuție de îmi povesteai un pic despre tranziția de la consumat la creator și voiam să te rog dacă vrei să dezvolți un pic mai mult pe această idee.

Ana: Mulțumesc! Da. Pentru mine asta este și la baza existenței magazinului și de fapt este insidul meu care mi-a transformat mie în mod direct viața.

Și pe măsură ce am intrat mai mult în a înțelege societatea din jur, mi-am dat seama de fapt cât de esențială este pentru mine să pot să construiesc cadre în care asta să se întâmple.

Și anume modul în care societatea arată acum este bazat pe exploatare și această exploatare este într-o continuă creștere, că această societate de consum ca să poată fi fericită, sau ca să ne promită nouă fericirea pe care o promite, mereu ne spune „trebuie să consumi mai mult, sa faci mai mult, să fii mai mult” și ne ține în această cursă cumva fără sfârșit.

Doar că strict la nivel economic și de resurse, această creștere infinită este imposibilă cu resursele finite ale planetei. Nu putem continua să facem ceea ce facem, crezând că va ține la nesfârșit.

Și mai cred că asta ne-a dus într-un dezechilibru atât emoțional, psihologic, cât și de a-l capacităților noastre ca și ființe umane, pentru că am uitat sau ne-am îndepărtat foarte tare și de posibilitatea noastră de a creea.

Primim de-a gata, sau într-un fel ne-am pus în această poziție confortabilă din care doar consumăm. Și cred că am putea sau avem această capacitate să oferim mai multe soluții pentru problemele sau pentru realitatea așa cum o vedem acum.

Dacă pur și simplu am începe să oferim, să creăm și să reducem consumul pe deoparte, și să creștem cumva volumul creației noastre.

Spre această direcție de echilibru tind sau sper că poate fi și tabăra, pentru a ne arată că există soluții pentru absolut orice și că doar trebuie făcute.

Și în acest „cine să le facă” poate reușim să ne aducem focusul la noi înșine și să le creăm noi, fără să mai așteptăm o salvare.

Valentin: Okay. Și chiar crezi că se poate asta?

Ana: Da.

Valentin: Ce te face să crezi?

Ana: Propria mea experiență, în primul rând de la ignoranta care încă sunt, însă de la cât de absorbită eram într-un stil de viață extrem de pasiv, extrem de… așa îl judec acum, însă am descoperit că există în mine și partea de curaj de a face lucruri.

De a face un magazin „zero waste”, deși nu aveam nicio tangență în ochii celorlalți sau a lumii cu acest domeniu. Și ce mă justifica sau mă împuternicea pe mine să fac asta? Absolut nimic.

Dar faptul că am văzut că este nevoie de o soluție și am crezut că pot să fac asta și că e nevoie să creez în această direcție, cred că a fost suficient. Și atunci da, cred că putem să primim această încredere că avem capacitatea să creăm soluțiile de care avem nevoie.

Valentin: A propos de magazin, îmi spuneai la un moment dat că magazinul este sau vrea să fie și mai mult pe viitor și o formă de a da înapoi.

Ana: Da.

Valentin: Ce ar însemna asta mai exact și cum s-ar integra sau se integrează cu Trai?

Ana: Mulțumesc! Are foarte mult sens asta pentru mine.

Valentin: Uite poți porni de la de ce este important de fapt să dăm înapoi.

Ana: Pentru că odată ce conștientizăm cât de mult consumăm, mie mi se pare firesc că se trezește acest simț al datoriei într-un fel, această responsabilitate de a onora ceea ce am primit și de a…

Bine, aici se poate deschide o discuție mai complexă. Pentru că eu am avut un punct în care am conștientizat că ce pot să ofer de fapt, ca nimic nu-i al meu.

Și dacă nu dăm nimic de la noi, de unde putem să oferim ceva cu adevărat? Însă da, cred că avem acest rol în ecosistem de a putea servi mai departe, de a putea prin ființa noastră de a putea fi hrană și pentru alte ființe, metaforic.

Și atunci magazinul este construit pe principiile permaculturii, care este un mod de a crește hrana și un mod de a fi în relații cu tot ce există, în care ieși din paradigma de exploatare, de a lua ceva doar pentru bunăstarea și interesul tău propriu și te muți într-o paradigmă în care îți dai seama că ești parte dintr-un ecosistem și că primești la rândul tău resurse, dar ai o datorie de a și oferi și de a susține alte ființe vii.

Și atunci magazinul răstoarnă această paradigmă de business în care noi primim resurse materiale sau servicii sau relații și le transformăm în profit.

Profit care rămâne la 1, 2, 3 sau ierarhia din vârf și se transformă într-o afacere socială, în lipsă de un termen mai bun în prezent, în care 90% din ceea ce generăm noi, care poate fi considerat profit, se va întoarce către mediu și către comunitate. Și aici apare legătura și cu tabăra Trai, pentru că pe termen lung intenția este să construim și să trăim în acest sat ecologic pentru care tabăra Trai poate fi o sămânță și parte din veniturile, profitul generat de magazinul „zero waste” se va lega direct de acest sat ecologic.

Valentin: Okay. Aș încerca un mic „advise”, cum am putea să dăm și noi înapoi chiar dacă nu ajungem la magazinul „zero waste” sau poate nu vom veni și la Trai? Cum am putea face asta? Ca un mic advise. Cum ai făcut tu la început de exemplu.

Ana: E important să vedem care sunt lucrurile care ne pasă cu adevărat. Mie îmi pasă de păduri și m-am orientat spre a ajuta acolo în felul în care am putut.

Cu plantări, cu donat către oameni care fac plantări. Mie îmi pasă de oamenii aflați în suferință fizică și m-am dus spre a lucra direct, în contact cu astfel de oameni, care aveau nevoie cumva de alinare acolo.

Cred că fiecare dintre noi are anumite aspecte față de care e mai mult sensibil și acolo putem să oferim. Dar ceea ce oferim cred că poate fi, putem extinde gama a ceea ce credem că putem oferi, pentru că simpla noastră prezență poate fi un cadou dacă noi suntem acolo cu intenția asta.

Timpul, atenția, în loc să.. și atunci când citim pe facebook chestii, tot un fel de a ne oferi timpul, dacă direcționăm asta către ceva de care ne pasă cu adevărat, atunci chiar poate fi un cadou mai valoros.

Deci nu e doar de a oferi resurse materiale sau bani sau… și un gând bun e tot o formă de cadou.

Valentin: Am notat. Să vedem ce se va întâmpla zilele următoare. Hai să-i dăm un pic de cadru acestei tabere Trai și, prima întrebare este „unde se întâmplă, unde are loc? E în București?”

Ana: Este pe pajiștea școlii de la Bunești.

Valentin: Okay.

Ana: Aflată undeva între Pitești și Argeș, la vreo oră și jumătate, 2 ore de București.

Valentin: Okay. Sună bine. Și cum ne cazăm? Există vreo bunicuță pe acolo care să ne primească pe toți?

Ana: Nu există. Probabil există și o astfel de bunicuță, dar nu cred că ne poate primi pe toți. Însă pajiștea este generoasă și ne va putea găzdui la cort.

Pajiștea aparține unui teren mai mare, ca să spun așa, un complex moștenit de familia care are grijă de ea în prezent.

Ana Maria Goilav și Petre Guran, ei sunt fondatorii școlii de arhitectură umană de la Bunești și ei fac acolo de vreo 12-13 ani tabere de vară dedicată arhitecturii și construcțiilor naturale.

Și atunci veți ajunge acolo pe pajiște și veți vedea case de lut, case de beton de cânepă, de piatră, de lemn, toate construite cu voluntari.

Și, deși nu putem locui în ele, noi stând la cort în acea perioadă pentru că nu au capacitate să țină atâția oameni, momentan, vom avea genul ăsta de experiență aproape.

Ce ar însemna să locuim într-adevăr într-un spațiu natural, cu genul ăsta de construcții care respectă materialele cumva, pe care natural ni le oferă.
Valentin: Să spunem că mi-am pus cortul, ce se întâmplă?

Ana: Nu știu. Este răspunsul.

Valentin: Okay.

Ana: Doar ca să pot să explic de ce nu știu. Tabăra are un format menit să fie creat cât mai mult din experiența directă, a participanților prezenți acolo.

Asta înseamnă că odată ce grupul se strânge, se adună și vom fi toți acolo pe pajiște, e nevoie din partea noastră de un anumit tip de prezență și atenție la direcția pe care grupul o dă.

Ce vom face noi ca și organizatori, este să aducem un cadru, un frame, cadru în care emergența și inteligența colectivă să poată să aibă spațiu, să răsară, însă nu e ca și cum vei ajunge, îți pui cortul și cineva o să-ți dea o agendă cu orele la care se întâmplă atelierele și care sunt speakerii, asta nu se va întâmpla.

Valentin: Am înțeles.

Ana: Ce se va întâmpla în schimb e că vom avea anumite întâlniri de comunitate, întâlniri de grup mare, în care vom putea să generăm procesele de învățare pentru ziua respectivă, să zicem.

O adunare de comunitate și persoanele prezente pot să ofere ceea ce au de oferit, pot să invite, experiențe de care au nevoie.

Poate vor să învețe despre ceva anume, ce este relevant pentru ei în momentul acela. Sau poate au avut deja conversații între ei pe pajiște și și-au dat seama că au niște interese comune și vor să exploreze asta mai departe.

Genul acesta de serendipitate cumva este invitat mai mult în această tabără și va fi și pentru noi o surpriză.

Acest necunoscut îmi dau seama că este oarecum inconfortabil, pentru că nu suntem obișnuiți cu asta și cu atât mai mult din reacțiile pe care le-am primit ne și sperie un pic ideea de „oare ce am eu de oferit? Ce pot eu să dau acolo?”.

Tocmai pentru că am fost poate prea obișnuiți în paradigma în care ne ducem și ni se oferă ceva, și altcineva știe toate răspunsurile, altcineva este expertul, iar aici brusc suntem și noi importanți. Poate ne sperie un pic puterea noastră.

Însă vom avea inclusiv posibilitatea de a explora asta, de a explora care este darul pe care eu îl am de oferit unei comunități și vor exista nuclee, zone de implicare la bucătărie sau la grija față de cei mici sau la scos apa din fântână. Inclusiv acestea vor fi experiențe.

Adică viața noastră în cele mai mici detalii va fi focusul taberei. Nu venim acolo să ne rupem de fapt de esențial.

Dar e important de unde vine apa și nu o să mai fie brusc experiența că ne trezim cu ea la masă. Scosul ei din fântână va fi o activitate din tabără.

Valentin: Și atunci eu ce pot face? Ridic mâna și zic „băi, gata, eu scot apa de azi înainte?”

Ana: Da. Poate fi…

Valentin: Sau pur și simplu scot apa și nu știe nimeni?

Ana: Cred că vor fi ambele prezente. Pentru că o dată vom avea într-adevăr acest cadru mare, de oragnizare, în care ne dăm seama sau ne spunem: „uite care sunt nevoile zilei”.

Avem nevoie să facem mâncare, să scoatem apă, să umplem dușurile, să facem focul diseară, sau acest overview. Și în același timp pe parcursul zilei vor apărea situații. Și va ține de prezența de spirit a fiecăruia.

Poate într-adevăr cineva își asumă că „eu astăzi sunt în relație mai apropiată cu fântâna și o să fiu eu cel care scoate apa”. Poate respectivul, nu știu, dispare pe pajiște la prânz și rămânem fără apă.

Ce facem în momentul ăsta? Și inclusiv asta este parte din experiență, de cum putem să fim atenție unii la ceilalți și la nevoile grupului și cum răspundem în astfel de situații.

Valentin: Uite acum mă gândesc la o situație în care ne supărăm pe cel care a zis că aduce apa și nu a mai adus apa. Cum s-ar rezolva în această tabără?

Ana: Asta este superb. În sensul în care gestionarea conflictului în astfel de comunități este esențială. Și avem nevoie cred de spații de practică în care să putem să procesăm asta.

Noi vom putea oferi niște procese de navigare a acestor tensiuni și desigur încurajarea este să poți să fii atent la tine și să poți să vezi efectiv fiecare reacție și fiecare situație ca o oportunitate de învățare.

Și să te întrebi mereu care este cel mai potriviti răspuns pe care pot să-l am acum.

Probabil nu vom fi capabili să facem asta mereu și probabil chiar ne vom enerva, dar tocmai faptul că vom avea acest spațiu safe, în siguranță și capabili să conțină emoțional un grup care procesează asta, cred că poate fi valoros.

Să facem asta, să ne dăm voie să facem inclusiv asta. Și să știm că suntem în siguranță să ne supărăm, și să căutăm de fapt care sunt cele mai bune reacții pe care le putem avea.

Pentru că nu știu, tu sau voi, dar în viața de zi cu zi eu nu am cadru neapărat de a avea posibilitatea să fiu supărată fără să mi se ceară să nu mai fiu supărată.

Și atunci da, acolo poate fi un cadru în care să explorăm aceste părți din noi și să avem timp și răbdarea să găsim rute diferite de răspuns la asta.

Valentin: Cât durează? Sau când se întâmplă?

Ana: Este construită în două etape. Prima etapă traiul complet între 9 și 18 iulie și a doua etapă între 15 și 18 iulie, traiul concentrat.

Valentin: Și care ar fi diferența între ele, aceste două opțiuni?

Ana: În versiunea completă, tu reușești să te imersezi mai puternic în această experiență și să poți să practici mai mult acest stil de viață.

Știi că și când mergi la un festival cu cortul, dacă stai 3-4 zile e altceva față dacă stai o săptămână, două. Și atunci schimbarea care se produce în tine poate fi un pic mai puternică sau senzația cu care pleci de acolo poate să fie de transformare mai mare.

Asta nu înseamnă că în a doua etapă nu vei avea ocazia asta. Și pur și simplu că și componenta timp e importantă pentru a reflecta un pic la ce se întâmplă cu tine și care este de fapt timpul de care ai nevoie ca să procesezi anumite lucruri.

Putem să ne dăm seama că de fapt nu știu, o grădină, niște răsaduri din grădină au nevoie de un anumit timp ca să ajungă la maturitate. Nu vom putea în 3 săptămâni să facem ceea ce durează nu știu, 3 luni să se coacă.

Valentin: Care ar fi costurile? Unde plătesc? Și evident, transparența, ce se întâmplă cu banii mei?

Ana: Mulțumesc de întrebarea asta. Noi o să practicăm ceva nou pentru noi și nu l-am întâlnit altundeva în România decât la o experiență pe care eu am avut-o în Belgia acum câțiva ani, și anume, economia colectivă, în care vom face transparente toate cheltuielile și toate procesele financiare ce țin de tabără.

Ceea ce am încasat cu ceea ce am cheltuit și vom avea această conversație în grup despre asta, și despre ce înseamnă responsabilitatea financiară asumată la nivel de comunitate.

Invitația noastră este ca toți participanții să contribuie să acopere costul de mâncare și un cost suplimentar cumva pentru organizare și alte materiale sau logistic, potențial să mai avem nevoie până atunci.

Iar în cadrul acelei discuții din tabără, vom putea vedea dacă ne-am încadrat în acel buget pe care l-am avut sau dacă l-am depășit, dacă suntem pe minus, ce se întâmplă în astfel de situații dacă suntem pe minus, sau dacă am reușit să cheltuim mai puțin decât am colectat și avem niște bani în plus, ce se întâmplă în acel moment cu acele resurse, versus cineva are această responsabilitate, de obicei echipa de organizare și ei decid ce fac.

Și banii fie le rămân lor fie pun dacă rămân pe minus. Speranța mea e că vom avea această asumare colectivă și a costurilor financiare. Iar sumele pe care noi le-am propus și invităm să contribuie fiecare, este o sumă de 600 de lei pentru traiul concentrat și 800 de lei pentru traiul complet.

Desigur am avut și am această conversație la nivel individual cu persoane care îmi spun că n-ar putea să acopere această sumă și asta nu este o limitare.

Dacă sunt persoane care își doresc să participe și nu pot să achite această sumă care este la nivel de propunere, pot să intre într-o conversație directă cu mine și să vedem care este limita lor de contribuție financiară și care sunt alte forme dacă sunt alte forme în care dorește să contribuie.

Și apoi în acea conversație colectivă senzația mea este că acest lucru se va echilibra.

Valentin: Am înțeles. Și în afară de aceste costuri mai apar și altele acolo? Nu știu, trebuie să plătim pentru chiria cortului, pajiștei?

Ana: Nu. Acestea sunt toate costurile financiare pe care noi le-am proiectat. Speranța mea e să nu fie nevoie de niște cheltuieli neprevăzute foarte, foarte mari.

Însă nici nu avem facilități care să necesite niște cheltuieli foarte mari. În sensul că nu plătim apa, nu plătim curent, pentru că nu este, nu plătim gaze pentru că nu sunt și tot așa.

Valentin: Păi dacă nu e curent, eu cum îmi încarc telefonul?

Ana: Ca să vezi dilemă.

Valentin: Păi nu?

Ana: Există niște panouri solare care ne vor permite să ne încărcăm telefonul, destul de puțin ce-i drept.

Nu există acumulatori care să permită stocarea acelei energii și asta va însemna că doar pe timpul zilei putem să încărcăm aceste telefoane.

Și există și un generator pe care îl vom putea folosi la nevoie.

Valentin: Am înțeles. Eram curios. Nu știu dacă aș folosi telefonul atât de mult acolo, dar eu știu…

Ana: Cine știe.

Valentin: Poate mă caută cineva și eu nu sunt acasă.

Citeam pe aici, în descrierea evenimentului pe facebook și vedeam aici de ateliere, și voiam să te întreb dacă vrei să îmi spui mai multe despre cum se întâmpă acestea, din moment ce nu e speaker? Și nici măcar nu este plănuit?

Ana: Modul în care o să construim agena unei zilei este bazat pe formatul open space tehnology, care este un format de organizare de evenimente în care nu ai agenda prestabilită și o creezi cu participanții la fața locului.

Asta înseamnă că în ziua să zicem, ziua 2 a taberei, am observat deja în momentele anterioare că în grup există un interes crescut față de grădină, forme de a cultiva plante și hrană și ce facem cu textilele?

Nu știu, poate forme creative de a le refolosi sau de a le transforma. Baza acestor observații și acestor interese, în momentul de deschidere a zilei, vom putea propune astfel de ateliere.

Când zic că vom, va fi comunitatea care în cadrul unei comunități sănătoase, există oamenii care au deja o experiență de viață și au o pasiune și eu cred că fiecare are ceva care este de folos unei alte persoane din acel grup.

Și încurajând această împărtășire și această deschidere a oamenilor de a oferi, care este darul lor și valoarea lor pe care o au de oferit, vom putea crea aceste ateliere.

De exemplu, Kim mi-ar plăcea să vină Kim de la Incredible. Kim, el oricum este o enciclopedie umblătoare pe partea asta de sustenabilitate și traiul „off grid”.

Kim ar putea să ne vorbească de la care sunt criteriile ca să alegi un teren atunci când vrei să te muți la țară, până la cum îți faci landscapingul pentru a pregăti grădina, sau care sunt sisteme de captare a apei sau inclusiv „foraging” și ciuperci, cum mergem să recunoaștem ciupercile în pădure.

Și ăsta este un singur om. Fiecare astfel de persoană din tabără cred că are diferite cunoștințe pe care le poate împărtăși.

Mari poate să ne vorbească despre filosofie și ecosofie. Maxi despre economia darului și ce înseamnă de fapt să trăim într-o relație de generozitate cu cei din jur.

În felul acesta îmi imaginez că se vor construi atelierele, plecând de la oameni și pasiunea lor și ce îi face pe ei să fie valoroși în raport și cu ceilalți.

Valentin: Sună destul de interesant. Chiar sunt curios cum se vor desfășura aceste…

Ana: Pot să te întreb și eu ceva?

Valentin: Te rog.

Ana: Ce ar avea Valentin de oferit într-o astfel de comunitate?

Valentin: M-am tot gândit la acest aspect și în afară să fiu prezent poate și să aduc apa, încă nu am găsit altceva, în afară de aceste două aspecte. Dar mai căutăm, eu știu.

Ana: Eu am văzut ceva ce cred că ar fi de ajutor.

Valentin: Te rog, ajută-mă!

Ana: Uite, mi-ar plăcea poate dimineață să facem exerciții pentru mobilitate, pe care tu deja le faci într-o rutină. Și vezi, trecem cu vederea lucruri din astea care nouă ni se par banale sau nu știu, par atât .. din viața noastră, că pare firesc. Dar pentru alte persoane…

Valentin: M-am gândit și eu un pic poate la treaba asta, însă mă gândesc că poate vine, dacă i-am reținut eu bine numele, Cătălina, și știu că era pe ceva, fizioterapie sau așa ceva.

Mă gândesc că ea studiază chestiile astea și atunci sigur ar fi mult mai ușor să deprindem de la ea.

Ana: Și asta e adevărat.

Valentin: În afară să fiu prezent, să-i urmăresc ei mișcările, na…

Ana: Vine și Cătălina. S-a înscris într-adevăr.

Valentin: Okay.

Ana: Însă… da, mai e ceva ce ține și de unicitatea fiecăruia. Și probabil ce știe ea, nu e ce știi tu și invers. Vom vedea pe pajiște.

Valentin: Așa este. Mă gândesc că e exact din sfera aceea la care eu poate mă limitez cumva și anume, sunt pentru mine și ale mele acele exerciții.

Nu știu exact cum vor intra la altă persoană. Și asta… uite, acum mă gândesc și la… nu știu dacă ai fost atunci ultima dată când am fost pe pajiștea la Bunești, unde povestea Călin că prietena lui a fost cu niște fete, nu știu, la mare și la rugămințile sau insistențele sau ce s-a întâmpla acolo, hai să ne apucăm de yoga.

Și cine… din câte am înțeles eu, cine a inițiat acest exercițiu, presupunem că făcea mai mult doar pentru ea. Și atunci prietena lui Călin când a făcut și ea niște mișcări, și-ar fi dislocat ceva prin interior la bazin.

Și atunci de-asta zic, mă gândesc că poate Cătălina are mult mai multe cunoștințe pe partea asta pentru toată lumea, nu doar pentru ea. Cum e cazul meu, doar pentru mine.

Ana: Înțeleg ce spui cu asta și m-am mai gândit la o chestie.

Valentin: Te rog.

Ana: Îmi imaginez. Cred că tu îmi povesteai la un moment dat partea asta de oarecum dezbateri sau îmi imaginez, a proopos de ce s-a întâmplat la Bunești pe pajiște, tabăra veganilor versus nonveganilor, ca să simplific.

Cum am putea de fapt să preluăm niște mituri din acestea, sau lucruri comune care se cunosc despre acest stil de viață și să le putem dezbate într-un mod sănătos cu argumente pro și contra, ce înseamnă de fapt lipsa sau nonlipsa proteinei în dieta vegană.

Genul ăsta de conținut la care tu ai foarte mare acces spre deosebire de probabil mulți alții prezenți. Și asta am putea face, desigur dacă este și interes din partea comunității.

Valentin: Evident. Na, uite am mai adăugat un lucru. Bun. Mă gândesc cumva să ne apropiem așa de un final, ca să lăsăm ascultătorii să descopere și din alte părți despre acest eveniment Trai.

Însă înainte de asta, eu am reușit să deschid, să zic așa, un pic podcastul, și anume pe grupul valveganfericit. Cine este acolo are posibilitatea de a adresa o întrebare invitatului. Și am primit o întrebare pentru tine.

Ana: Sigur.

întrebare primită pentru Ana: „Care crezi că sunt elementele sau obiceiurile care împiedică oamenii să se îndrepte în mod natural spre o gândire și o practică armonioasă? Atât cu natura cât și cu semenii lor?”

Valentin: Ce părere avem despre această întrebare?

Ana: Mulțumesc Ana Maria pentru profunzimea de unde pui această întrebare. Pot să răspund în priumul rând din experiența mea. Nu știu dacă se poate aplica pentru toți oamenii o soluție general valabilă.

Valentin: Sigur.

Ana: Un element definitoriu pentru mine în relația asta este identitatea mea de sine. Atunci când cred despre mine că sunt ceva anume, asta influențează modul în care relaționez cu ceilalți sau cu mediul înconjurător.

Și dacă ar fi să extrapolez așa un răspuns poate pentru noi ca oameni, am observat că această nenaturalețe în relaționarea noastră cu mediu a apărut în ultimele sute de ani.

Nu e ca și cum așa suntem ca oameni. Și tot din experiență, tind să cred că vine și din izolarea asta pe care am început să o dezvoltăm odată ce ne-am mutat în orașe și blocuri și în spații închise, care fizic ne deconectează de legătura directă cu natura.

Pe mine m-a ajutat foarte mult statul în aer liber, în pădure, cu picioarele goale pe pământ și asta cred că poate fi un obicei pe care să-l practicăm tot mai des, care să ne aducă un pic mai aproape în ce înseamnă natural.

Valentin: Bun. Sună foarte bine. Sperăm că și Ana va fi mulțumită de răspuns. Iar voiam să te rog dacă vrei să adaugi tu ceva, ce consideri că este important?

Ana: Logistic vorbim este necesar să spun faptul că numărul de participanți este limitat și nu știu cum vom.. însă vom găsi o cale de a fi prezenți acolo un număr rezonabil și care să respecte capacitatea logistică a pajiștii.

Asta înseamnă că nu știu, e posibil ca toți cei care se vor înscrie să poată să și ajungă, și asta ține strict de niște limite fizice pe care spațiul de acolo ni le impune.

M-aș bucura ca oamenii ce ajung pe pajiștea de la Bunești în această tabără, să poată fi pregătiți sufletește pentru o experiență și de tip „survivor”, știi? Dacă se poate spune așa.

În sensul în care ne vor lipsi multe din aspectele care fac confortul de bază, cel puțin în viața de la oraș. Și atunci e posibil să fie destul de… sau nu știu, presupun că tranziția poate fi provocatoare, mai ales pentru o perioadă mai lungă de timp.

Însă putem merge acolo și cu această perspectivă. Este despre a ieși din această zonă de confort și a experimenta și viața, un duș în aer liber. Sau în care toaleta este în curte, în grădină.

Genul de lucruri care pot genera disconfort, poate nu evident, însă la un anumit nivel al psihicului nostru o să ne scoată un pic din sărite și atunci putem să o privim efectiv ca un loc cu minime resurse în care valoarea cea mai mare poate fi dată de cum putem noi să găsim fericire, inclusiv în asta.

Valentin: Deci practic e un fel de hai să descoperim ce avem, când nu avem ce avem?

Ana: Exact.

Valentin: Okay. Uite acum aș vrea să aflu dacă ai hotărât între timp, când ar fi un deadline pentru înscrieri?

Ana: 14 iunie este deadline-ul de înscrieri.

Valentin: Și după 14 iunie, să zic că m-am înscris în ultima zi, ce se întâmplă? Spuneai tu de o perioadă din asta în care mai primesc informații sau…?

Ana: După înscriere primești un mail cu detalii despre unde poți face plata și o invitație într-un grup de facebook, unde deja au început să intre primii participanți și deja au început să se scrie primele întrebări acolo unde se cer sfaturi.

Deci inclusiv despre asta va fi acel loc, unde sper să ne putem cunoaște, ajuta, sprijini reciproc până la tabără.

Apoi pe măsură ce ne apropiem de experiență, vor mai urma mici insight-uri despre cum ne putem pregăti logistic și sufletește ca să putem fi împreună în experiența asta, plecând de la o bază comună cumva de așteptări.

Valentin: Unde putem găsi și alte informații, sau unde te putem găsi pe tine dacă vrem să te întrebăm mai multe?

Ana: Mie îmi puteți scrie pe adresa anamaria@magazinzerowaste.ro și despre tabără veți găsi mai multe detalii pe trai.com.

Desigur avem și un eveniment pe facebook. Evenimentul Trai zero waste vegan ecologic. Și acolo sunt de fapt majoritatea detaliilor în acest moment.

Valentin: Păi cam atât, cum s-ar zice de la mine. Să ne înscriem cu toții. Sau nu chiar toți.

Sau cei care ne încadrăm în cerințele unei comunități, și anume la ce mă gândesc eu acum este, majoritatea dintre noi ne dorim poate o comunitate, însă poate primul lucru ar trebui să ne gândim ce ne dorim să oferim.

Ana: Foarte frumos spus.

Valentin: Da.

Ana: Da.

Valentin: Ne auzim și data viitoare, eu știu. La anul sau când mai apare un eveniment. Mult spor!

Ana: Mulțumesc, Valentin!

Acesta a fost un episod „De la vegan la vegan”, un proiect valvegan.ro. Podcastul se poate asculta pe Spotify, iTunes, Apple Podcast și celelalte platforme de podcast. Toate linkurile menționate în acest episod se găsesc pe site-ul podcast.valvegan.ro. „De la vegan la vegan” există datorită ție. Dacă ți-a plăcut acest episod dă un share în rețeaua ta de social media, recomandă-l unui prieten, lasă un review în Apple podcast și înscrie-te la newslatter pentru a primi informații vegane din toate domeniile. Să ne auzim cu bine în următorul episod cu un invitat nou și o nouă poveste vegană.