Salutări, Valentin Arhanghel aici. Gazda podcastului De le Vegan la Vegan.
Acesta este un episod BONUS despre cultură, datini și tradiții și etică.
Așa spune datina și tradiția ca porcul să fie tăiat de Crăciun și mielul de Paște pentru o masă bogată de sărbători în familie. Este o afirmație pe care o auzim de la cei care încă nu au ales un stil de viață vegan.
Probabil în urmă cu 10 ani spuneam același lucru. Poate adăugam și spuneam că este o tradiție ce ne aparține, asta ne face români.
Mi-am dat seama mai târziu, după ce am ales un stil de viață vegan, cât de ușor este să confundăm cultura, datina și tradiția cu etica. Acestea sunt cât se poate de separate și este important, ca oameni, să înțelegem acest aspect cât mai bine.
Dacă m-aș întâlni astăzi cu mine înainte de a deveni vegan cred că mi-aș spune următoarele:
Nu cu mult timp în urmă să deții sclavi, să îi vinzi sau să îi violezi era acceptabil din punct de vedere cultural, dar nu era și etic.
În unele părți ale lumii, mutilarea genitală feminină este o procedură tradițională non-medicală, dar nu este una etică.
Și dacă aceste tradiții par prea îndepărtate de noi, în cultura noastră există afirmația „Femeia cu bătaie se ţine!”, dar nu este etic. Este datina despre care noi am aflat mai târziu de la bunicile noastre și în copilărie am văzut-o în familie.
Acestea sunt doar câteva dintre multele motive pentru care este problematic să se asocieze practicile culturale și tradiționale cu comportamentele etice.
Trebuie să reținem că scopul datinilor și tradițiilor nu este să mâncăm anumite alimente sau să ne angajăm în activități specifice.
Mai degrabă, scopul acestor tradiții este de a consolida legăturile familiale și comunitare.
Aceasta înseamnă că este posibil să păstrăm tradițiile fără a compromite o etică a compasiunii pentru toate ființele.
Putem pregăti alimente alternative și putem începe activități alternative care să ne permită să menținem etica, ceea ce ar putea chiar ajuta la încurajarea practicilor și tradițiilor culturale mai pline de compasiune în rândul familiei și comunității noastre.
Dacă nu mai dorim să participăm la sacrificarea celor din jurul nostru, celor necuvântătoare, avem puterea de a face această schimbare.
Suntem propria noastră persoană și nimeni nu ne poate obliga să urmăm practici și tradiții culturale care să intre în conflict cu etica noastră.
sursă: yourveganfallacyis.com